Mă întâlnesc uneori seara în parc cu un academician venerabil, încărcat cu optzeci de ani de viață. Fost renumit degustător de vinuri – calitate în care a fost apreciat și pe plan mondial -, fost profesor universitar, omul își face, singur sau însoțit de un prieten, plimbarea de dinaintea somnului.
Nesigur, aproape dezarticulat în mișcări, cu privirea deseori rătăcită, păstrează totuși un aer nobil, venit parcă din lumea vinurilor vechi pe care le-a degustat de-a lungul vieții. Îl salut și aproape întotdeauna mă întreabă dezorientat cine sunt, că nu-și amintește de mine.
Eu îi răspund, domnule profesor, dar ne știm de ani buni, sunt X. Jenat, el se scuză că e suferind de o năprasnică maladie cerebrală și că doar medicamentele îi mențin creierul într-o stare onorabilă de funcțiune.
E greu să porți o convorbire cu el. Rămâne atent doar pe durata unui pospai de câteva fraze, apoi un fel de noapte cerebrală îl înghite în bezna ei inumană. E semnul pentru mine că trebuie să-l las pe domnul academician să-și continue plimbarea. Într-o țară civilizată precum Elveția sau Olanda, unul ca el s-ar gândi foarte serios la o intervenție ultimă, la eutanasie.
Gândiți-vă că un om cu un creier paradit ca acest savant a fost folosit în campania electorală de unul din baronii locali ai PSD, candidat la primăria unui mare oraș moldovean. Cu brandul său științific, dom’ profesor care nu mai recunoaște lumea pe stradă îndemna lumea să-l voteze pe respectivul șmecher politic, fiindcă altul mai grozav ca el nici că există. Desigur, familia sa a primit ceva la schimb pentru asta, dar incalificabil este că politicianul în cauză nu s-a sfiit să folosească în scopurile sale electorale o ființă jalnică.
Adrian Năstase a intrat în bulău, ajungând chiar vedetă internațională (l-am văzut prezentat pe larg și pe „TV5 Monde”). A lăsat în urma lui un partid ticăloșit până în măduvă oaselor.
Nu că celelalte partide ar fi altfel.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
