13 persoane din județ s-au tratat anul trecut în străinătate, în țări ale Uniunii Europene, iar statul le-a decontat total sau parțial cheltuielile, indică evidențele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava. În timp ce unii pacienți au obținut în prealabil tot felul de aprobări și avize din partea autorităților sanitare din România, alții s-au adresat direct unităților spitalicești din spațiul comunitar.
Astfel, potrivit datelor centralizate de CAS Suceava, trei dintre bolnavi s-au tratat în spitalele de peste graniță în baza cardului european de asigurări de sănătate, iar alți șase în baza unui program special pentru intervențiile extrem de grave pentru care nu există tratament în România. Ceilalți nu aveau aprobări și avize de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau de la Ministerul Sănătății (MS), însă au beneficiat de asistență sanitară în baza unui acord internațional, care spune că cetățenii europeni pot beneficia de rambursarea cheltuielilor cu tratamentele făcute în străinătate dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestațiile prevăzute de legislația națională.
Servicii de urgență în baza cardului european de asigurat
Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a explicat ieri condițiile în care pacienții asigurați la stat în România se pot trata în alte țări ale Uniunii Europene, la orice spital din spațiul comunitar. Ea a arătat că una dintre variantele prin care statul român plătește integral tratamentul românilor în străinătate este cardul european de asigurări de sănătate, prin care CNAS decontează tratamentul celor care călătoresc. Acest card este valabil șase luni, iar pe baza lui asiguratul beneficiază de asistență medicală de urgență.
Documentul deschide dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv, dar nu poate fi folosit pentru tratarea afecțiunilor deja existente.
Anul trecut,CAS Suceava a eliberat 5.157 de carduri europene sau certificate provizorii de înlocuire a cardului, cu 24 % mai multe comparativ cu anul 2009, când au fost eliberate 4.149 de astfel de documente. În situația în care pacientului i se recunoaște cardul european de asigurat utilizat pentru cazurile de urgență medicală, instituția statului membru UE emite către CAS Suceava (prin CNAS) formularul E 125, prin care solicită rambursarea în totalitate a costurilor aferente serviciilor medicale, caz în care pacientul nu suportă costurile serviciului medical (cu excepția coplății, în funcție de legislația statului membru). În 2010, CAS nu a înregistrat nici un formular E 125.
Sume cheltuite în străinătate, recuperate în țară
În schimb, datele înregistrate de această instituție arată că au fost trei cazuri de suceveni care aveau card european de asigurat, dar care au trebuit să plătească în străinătate pentru serviciile de urgență de care au beneficiat pe perioada șederii lor acolo, deoarece n-au putut să-l prezinte sau nu le-a fost recunoscut. Persoanele în cauză și-au recuperat mai târziu banii, în baza unei cereri formulate ulterior către CAS Suceava, însoțită de documentele justificative (inclusiv copie a cardului european de asigurat).
Decontarea sumelor cheltuite în străinătate s-a făcut în baza formularului E 126, care se utilizează între instituții (CAS Suceava și Casa de Asigurări de Sănătate cu care unitatea medicală la care s-a adresat pacientul are încheiat contract) și prin intermediul căruia se stabilește suma care va fi rambursată asiguratului. Suma totală rambursată celor trei suceveni în 2010 a fost de 7.762,79 lei.
Tratamente care nu pot fi efectuate în România
A doua variantă prin care statul român plătește integral tratamentul în străinătateeste reprezentată de un program special al Ministerului Sănătății pentru intervențiile extrem de grave pentru care nu există tratament în România. Acesta se adresează celor care suferă de boli grave și care trebuie să suporte o operație ce nu poate fi realizată în țară, iar decontarea cheltuielilor se face în baza formularului E 112.
Pentru obținerea acestui document este nevoie de tot felul de avize și aprobări de la autoritățile sanitare din România, dar și de o confirmare scrisă din partea unității sanitare din statul membru UE în care se intenționează efectuarea intervenției, cu privire la disponibilitatea acesteia de a efectua respectiva intervenție, în perioada indicată de persoana solicitantă.
În 2010, formularul E 112 a fost eliberat unui număr de șase suceveni, care s-au adresat unor unități sanitare din Franța, Austria, Germania și Belgia.
Adresarea directă către unitățile spitalicești din străinătate
A treia variantă de decontare a serviciilor medicale este cea a adresării directe către unitățile spitalicești din străinătate, în baza unui acord internațional, care spune că cetățenii europeni pot beneficia de rambursarea cheltuielilor dacă au fost internați în spitalele din străinătate, dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestațiile prevăzute de legislația națională.
De menționat însă căbolnavii își plătesc integral, în străinătate, serviciile medicale de care au beneficiat, iar decontarea cheltuielilor de către statul român se face la revenirea în țară, în baza unei solicitări formulate către CAS, dacă pacientul este asigurat.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor în vigoare, statulromân decontează contravaloarea serviciilor medicale acordate și plătite de pacient în străinătate la nivelul tarifelor din România, și cum acestea sunt de obicei mai mici decât în străinătate, înseamnă că bolnavii nu își recuperează în totalitate banii cheltuiți peste graniță, pentru tratarea problemelor de sănătate.
În anul 2010, patru suceveni care s-au tratat în străinătate pe banii lor au primit înapoi o parte din sumele cheltuite. În total, CAS Suceava le-a rambursat 14.961,54 lei.