Cum poți îndepărta efectele îmbătrânirii



Trecerea anilor lasă semne vizibile asupra chipului, pielea îmbătrânită trădând astfel vârsta și modul în care a fost îngrijită, dar specialiștii spun că semnele ceasului biologic pot fi acum reversibile datorită chirurgiei estetice faciale, care intervine în punctele cheie ale zonelor afectate.
Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, cele mai de efect operații pentru a înșela trecerea timpului sunt liftingul centrofacial și blefaroplastia, oferind o regresie a semnelor îmbătrânirii de până la 10-15 ani.
Pe măsură ce timpul își spune cuvântul, pielea trece prin schimbări vizibile, mai ales în zona feței. Aici elasticitatea și tonusul se pierd, iar cutele vizibile nu întârzie să apară. Efectul gravitației, expunerea excesivă la soare, stresul zilnic și alți factori externi contribuie de asemenea la procesul de îmbătrânire, adăugând prematur ani la vârsta reală. Toate aceste schimbări conferă un aspect obosit, care poate fi remediat însă cu ajutorul intervențiilor estetice asociate, acționând pe fiecare palier în parte.
Regiunea dintre pleoapa inferioară și colțul gurii se numește zona centrală și este prima afectată de procesul de îmbătrânire datorită diminuării volumului feței și slăbirii țesutului. Aceste modificări duc în timp la apariția cearcănelor, căderea pomeților și accentuarea șanturilor nazolabiale. Procedura de lifting centrofacial servește la corectarea acestor semne de îmbătrânire, oferind un aspect întinerit și odihnit prin îmbunătățirea conturului facial, al tonusului pielii și a mușchilor ce o susțin.
„Modificările aduse de liftingul centrofacial nu pot fi făcute de alte tratamente de întinerire nechirurgicale. Acesta nu schimbă fizionomia caracteristică, nici nu poate stopa procesul ireversibil al îmbătrânirii, dar redă un aspect întinerit prin îndepărtarea excesului de grăsime, întinderea mușchilor sub piele și repoziționarea pielii feței”, spune medicul Silvia Stănculescu-Vasalos, specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă.
Pierderea din elasticitate a pielii și slăbirea mușchilor duc la efectul de „pleoapă căzută”, iar atracția gravitațională determină umflăturile și pungile de sub ochi. Aceste schimbări dau o senzație de oboseală și tristețe, alterând aspectul facial. Pe lângă aspectul inestetic, excesul tegumentar poate ajunge să obstrucționeze câmpul vizual superior și periferic, cauzând posibile probleme de vedere. Pentru a scăpa de toate aceste neajunsuri, specialiștii recomandă blefaroplastia. Aceasta este operația chirurgicală ce permite îndepărtarea excesului de piele, grăsime și mușchi de la nivelul pleoapelor, tehnica folosită fiind caracteristică particularităților pe care le prezintă fiecare pacient în parte.
Procedura se efectuează sub anestezie generală cu sedare intravenoasă, ce permite adormirea pacientului, însă diminuează disconfortul dat de intubația orotraheală. Reluarea activităților curente este posibilă după câteva zile de la intervenție, iar serviciul și activitățile fizice intense pot fi reîncepute în 2-3 săptămâni. De obicei, inciziile se vindecă în aproximativ 7-10 zile, timp în care se îndepărtează și firele de sutură.
Liftingul centrofacial și blefaroplastia se adresează persoanelor de ambele sexe, cu vârste peste 35 de ani. Blefaroplatia poate fi realizată și de persoanele tinere pentru remodelarea aspectului congenital al pleoapelor sau pentru remedierea problemelor inestetice, iar liftingul centrofacial are cele mai bune rezultate acolo unde pielea și-a mai păstrat din elasticitate și structura osoasă este puternică, vârsta maximă recomandată fiind cea de 60 de ani.