Cum poți deveni – post-factum și inutil – un ”ceaușist”!

Iată cum poți deveni, ușor… ”post-factum”, postmortem Ceaușescu… un nostalgic ceaușist! Ori… patriot, la o adică… Ori, vorba unui inspirat titlu de carte, ”O babă comunistă”. Citesc, mereu atent, din surse diferite (ca să pricep adevărul cel adevărat… unul atât de greu de dibuit azi!) despre importanta vizită a lui Ceaușescu în Anglia. În 1978, ”dictatorul român”, Ceaușescu – clasificat așa de englezi, de vestici în general, doar după căderea lui, căci înainte fusese numit de Occident (cu interesat ”respect”), ”domnul Președinte” – a efectuat o vizită în Marea Britanie. Una considerată istorică. Cu titluri și diplome universitare maxime oferite, atunci, și nu doar atunci, analfabetei Elena!
Uite că, mai nou, unul dintre biografii Casei Regale britanice a publicat o lucrare în care amintește și episodul prezenței cuplului român la Palatul Buckingham. Așadar, sir Robert Hardman, un istoric englez considerat printre cei mai importanți biografi ai Casei Regale britanice, a publicat recent lucrarea „Queen of the World”, privitoare la viața și activitatea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Unul dintre capitolele lucrării tratează vizitele diplomatice „exotice” pe care Regina le-a primit, diplomatic (adică… vrând/nevrând, convinsă fiind de Guvern, cel ce conduce, de facto, Anglia) de-a lungul îndelungatei sale cariere.
Un subiect central, tratat cu umor – dar unul rău-voitor, e clar! – de către autor, este episodul venirii la Palatul Buckingham a cuplului ”dictatorial” român, Nicolae și Elena, în iunie 1978. Vizita, protocolul ei de excepție, a surprins lumea occidentală, iar Hardman recunoaște că președintele României a fost primit cu onoruri majore la Londra în schimbul (voila!) angajamentului ferm că va semna contracte în valoare de 400 de milioane de lire sterline cu industria aviatică din Marea Britanie. Potrivit lui Hardman, Casa Regală Britanică a fost, zice-se, sfătuită și prevenită, înainte de vizită, de către însuși președintele Franței, Valéry Giscard d’Estaing, că ar fi bine să se ascundă bunurile de valoare din apartamentele Palatului unde urma să fie găzduită delegația română. Giscard d’Estaing a transmis Angliei – zice Hardman, nu zic, însă, și documentele! – că oamenii din anturajul lui Ceaușescu ar fi devastat apartamentele din Paris în care au locuit în timpul unei vizite a președintelui român, care avusese loc, la Paris, cu câteva luni în urmă. (Se pare că ”alarma franceză” – dacă o fi existat!? Că nu-i sigur! – nu a fost decât un ”fake news”: francezii aveau interese nemijlocite de a încheia ei, și nu britanicii, contracte bănoase și de a ne vinde licențe ori tehnologie – după bunele afaceri ”Renault-Dacia” și ”Oltcit”, după elicoptere și tehnologie atomică – în dauna eternilor lor ”amici-adversari”… englezii – n.a.). „Românii – sună alarma franceză – au plecat din apartamentele pariziene cu orice obiect putea fi deșurubat, băgat în valize ori buzunare, incluzând prosoape, vaze, lămpi, scrumiere sau obiecte de igienă din baie”, relatează Robert Hardman în lucrare, referindu-se la vizita românilor la Paris.
Oficialii responsabili cu invitații de la Buckingham ar fi ascuns, așadar, la indicațiile reginei, periile de argint din Apartamentul Belgian, acolo unde a fost cazată delegația română, și anumite obiecte și bibelouri mici, pretabile la furt. La masa oficială, Regina l-a tratat pe Ceaușescu cu un vin alb, banal, și nu cu soiurile cele mai fine aflate în pivnițele palatului. Mai târziu, Regina Elisabeta a II-a l-ar fi descris pe Ceaușescu, într-un cerc intim, cu sintagma „omulețul acela primitiv și înspăimântător”, iar în a doua zi a șederii familiei Ceaușescu la Palatul Buckingham, ea ar fi decis să-l evite, considerând că i-a fost de ajuns ce a văzut până atunci.
Hardman mai relatează în lucrarea sa fake-uită un episod întâmplat a doua zi dimineață, când Regina Elisabeta a II-a a ieșit să-și plimbe câinii în grădina Palatului. L-a văzut pe Nicolae Ceaușescu apropiindu-se „amenințător” de ea și a decis să se ascundă după un tufiș pentru a nu fi nevoită să dea din nou ochii cu liderul român. Prea sunt ”potrivite” aceste reacții tardive împotriva românilor, după, iată, 50 de ani de la istorica vizită… Mă îndoiesc, sincer, că Elena, Nicolae Ceaușescu, Ștefan Andrei ori alți oaspeți români s-ar fi coborât la a fura, deșuruba veioze ori a ”palma” suluri de hârtie igienică. De altfel, în memoriile sale, fostul nostru ministru de Externe ”dezumflă gogoașa franceză”!
Dar, iată că ordinara calomnie – toți românii, de sus până jos, sunt niște hoți! – reînvie! Dar, nici nu mă mir: mai nou, francezii îi permiseseră lui Ghadaffi – ce le era prieten, adică a se citi: le era util economic – să-și instaleze cortul oficial, cu tot decorul lui de circ ambulant, cu cămile cu tot, în buricul Parisului, nu departe de Câmpiile Elizee! Pentru a-l abandona și contribui, poate, la eliminarea lui fizică, la doar 2-3 ani de la istorica vizită a arabului! Ce rost ar mai avea să invoc trădarea mișelească și execuția lui Mihai Viteazul, de către Împăratul Rudolf, prin Basta!? ”Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară!”, asta a fost mereu deviza și ”morala” celor mari și tari. Dar cred că asemenea ipocrizii – și minciuni (vezi și imaginarele ”bombele atomice” ale lui Saddam!) – trebuie demontate, fie și în spațiul strâmt al unei rubrici de gazetă.
Mai degrabă vă propun, palid compensatoriu, o veche glumă băștinașă, referitoare la o întâmplare petrecută în timpul plimbării lui Ceaușescu în acel triumfalist an 1978, în caleașca aurită (o onoare regală rară, ce era semnul prețuirii depline a unui oaspete). Unul dintre caii caleștii… trage un pârț, foarte sonor. Regina: – Sorry! Ceaușescu: – Nu-i nici o problemă, Majestate! Eu crezusem că s-a bășit – scuzați! – calul…! Cam asta-i cu diplomația…