Un șofer care se deplasa ieri dimineață pe drumul E 85, ieșind din municipiul Suceava spre Pătrăuți, a avut parte de o experiență deloc plăcută. Emilian Constantin Rotaru, din satul Soloneț, a plecat în jurul orei 10.00 din Suceava spre localitatea de domiciliu, la volanul unui autoturism Fiat. Cu puțin înainte de a ajunge la intersecția spre Pătrăuți a resimțit un șoc foarte puternic în partea din față a mașinii și a rămas în pană. După ce a reușit să treacă peste momentul de uluire, bărbatul și-a dat seama că o bucată de fier grea și foarte fierbinte, sărită dintr-un autotren, i-a spart radiatorul mașinii.
„Circulam din Suceava spre Pătrăuți, iar un tir cu cabină albă venea de pe sens opus. I-a sărit o bucată din placa de presiune de la ambreiaj, care a fost proiectată în radiatorul meu. Am oprit, m-am uitat și am găsit piesa sărită din tir… era foarte fierbinte, nu puteai să pui mâna pe ea, era un fier încins practic. Nu am avut timp să rețin decât că era un tir cu cabină albă”, a relatat bărbatul.
Scenariu sumbru: Ce se întâmpla dacă fierul lovea parbrizul?
„Spre norocul meu nu s-a ridicat mai sus bucata de fier, că dacă era mai sus era moarte sigură pentru mine. Are 2-3 kilograme fierul acesta, e foarte greu”, ne-a arătat bărbatul. De altfel, alte mici fragmente din piesă i-au lovit mașina, lăsând urme vizibile.
Șoferul vehiculului greu nu a oprit și nici nu s-a întors în zonă, deși, dacă bucata de piesă sărită este într-adevăr de la placa de ambreiaj, nu a putut ajunge prea departe.
La o primă evaluare bucata de fier care a străpuns partea din față a Fiatului a distrus radiatorul și filtrul de ulei și, avea să constate ulterior șoferul, i-a fisurat și discul de frână al autoturismului.
Rămas în drum, în așteptarea unei platforme, șoferul ghinionist a mai avut un motiv de supărare. Polițistul de la Postul comunal Pătrăuți cu care a luat legătura telefonic i-a spus că nu se poate deplasa la fața locului și l-a invitat la sediul poliției, pentru a-i constata paguba și modul în care s-a produs aceasta. O pagubă pe care suceveanul ghinionist oricum o va suporta din propriul buzunar.
Emilian Constantin Rotaru a ținut să facă un apel către șoferi, în special cei care conduc vehicule grele, rugându-i să-i respecte mai mult pe ceilalți participanți la trafic și să fie mai prudenți mai ales în ceea ce privește viteza de deplasare.