Cum ne uităm la preoții căzuți?

Suntem robiți de un duh rău al răzvrătirii. Știm noi ce e cu Dumnezeu mai bine decât Sfinții Părinți. Ce nevoie să mai avem de Biserică? “Preoții nu-s buni”, auzi din toate părțile, până ți se întipărește în minte și ajungi să o repeți și tu. Am mai scris un articol pe tema asta: “Să nu îi judecăm pe preoții căzuți”, tot pentru acest ziar. Noi, oameni cu păcate, aflați la mâna diavolului și lăsați de acesta fără ispite grele, ne plângem de slujitorii Domnului, cei pe care satana turbează să-i strice. Nu e corect.
Situația mi-a fost prezentată foarte plastic de măicuța Paraschiva, stareța de la Mănăstirea Humorului: suntem ca pe front, un front deosebit în care noi vedem doar o armată, armata Bisericii, îmbrăcată în armura ei neagră. Cealaltă armată e nevăzută. Nu se prea trage în noi, decât dacă ne amestecăm voit în luptă. Vedem pe câmpul de luptă răniți și chiar morți. Cum îi privim pe aceștia? Începem să râdem de ei ținându-ne cu mâinile de burtă? Îi arătăm cu degetul? Îi bârfim, spunându-le tuturor că i-au bătut diavolii? E creștinește să facem asta noi, cei care, dacă am ști ce război ne așteaptă, nu am avea curajul să le îmbrăcăm armura?
Pe de altă parte, cum spunea Părintele Arsenie Boca, acești preoți sunt căzuți pentru că lumea e căzută. Preoții sunt copii ai oamenilor din comunitate. Dacă mirenii ar trăi curat și și-ar crește copiii în frica lui Dumnezeu, preoții ar fi buni.
Nu se cade să-i judecăm noi pe preoții căzuți. Are cine să o facă. Spre deosebire de noi, ei au pus jurăminte serioase în fața lui Dumnezeu. Ei nu pot zice că nu înțeleg Evanghelia și Legea. Creștinește ar fi totuși să căutăm să-i îndreptăm. Dar cum? Eu vă propun următorul scenariu: când vedem vreun preot coborându-se de la volanul unui “X5” sau “Q7” sau al vreunei alte mașini care își urlă luxul de prost gust în sărmanul nostru colț de lume, am putea să îl întrebăm, totuși, dacă el e urmaș al Apostolilor. Vă va spune că e. Și chiar e, asta o spun și Istoria Ortodoxiei și Crezul. Atunci să-i punem și a doua întrebare: de ce le-a poruncit Domnul nostru Iisus Hristos Apostolilor, atunci când i-a trimis în lume, să nu aibă nimic asupra lor: nici bani, nici haine de schimb, nici toiag?
Asta nu mai e valabil acum? Le păstrăm doar pe cele lesne de făcut? Ce cred ei că le va spune Domnul nostru Iisus Hristos după ce i-a văzut cum se duceau să-i predice Evanghelia în hardughii luxoase de zeci de mii de euro? Eu cred că le va spune: “Așa v-am trimis eu în lume, neascultătorilor? Să îi smintiți pe oameni? Nu vă cunosc pe voi!” Pentru că una e păcatul unuia care, neputincios știindu-se, nu s-a jurat cu nimic în fața lui Dumnezeu și alta păcatul unuia care s-a jurat să îi slujească Domnului și trăiește în Casa Lui.
Unde se vor duce acești preoți căzuți pentru sminteala pe care au făcut-o oamenilor puțini mireni păcătoși vor ajunge, cei cu păcate strigătoare la cer. Dar noi să ne uităm la păcatele noastre. Cumpătarea nu ne privește și pe noi? Nu trebuie să ne învățăm și noi să renunțăm la bunurile lumești? Câți dintre noi care ar primi un BMW X5 ar da această mașină pentru o Dacie Logan și o tarla pe care să o semene? Și câți și-ar plăti zeciuiala din câștigul acesta?
Înainte să măsurăm paiele din ochii preoților căzuți, haideți să scoatem bârnele din ochii noștri. (de Marius IANUȘ)