– CUM NE MODELĂM CARACTERUL? –

Nu sunt ce par a fi
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut sa fiu !
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând
Sau poate prea târziu
M-am resemnat
Și n-am rămas decat….ce sunt!’’
(Ion Minulescu)
Am venit în această lume .. atunci când Bunul Creator a crezut de cuviință și când mi-a găsit și mie un rost. Plină de curaj și îndrăzneală m-am avântat în jocul vieții fără să îi cunosc regulile, încercând să îmi găsesc calea, drumul pe care trebuie să îl urmez.
Și m-am lovit…m-am izbit de prejudecăți, de răutăți, de minciuni, de orgolii… am început să cunosc LUMEA așa cum s-a format ea, uitând de legile naturii și Cuvântul Mântuitorului. Am gustat copilăria cu naivitate și fără griji, apoi timpul a început să îmi fure aceste clipe și fără să știu, m-am trezit o adolescentă.
Am privit în jur și vedeam totul așa cum vroiam eu să fie și nu cum era modelat de fiecare; am început să cunosc o lume în care trebuia să faci uneori prea multe compromisuri pentru a reuși, o lume în care doar cei cu un caracter puternic înving.
Și totuși … ce înseamnă un CARACTER PUTERNIC? Timp de nouă luni am fost găzduită în pântecele mamei mele, m-am format, m-am dezvoltat și am primit de la ea unele trăsături și un temperament care m-a ajutat să îmi formez un caracter. În toți acesti ani de când am făcut cunoștință cu razele soarelui, am fost în căutarea unui model de persoană pe care aș fi vrut să-l imit, să-l fac să mi se potrivească …am greșit. Am greșit atunci când am încercat să fiu ca ceilalți, să fac unele lucruri pentru că ‘’așa face toată lumea’’ sau ‘’pentru că așa trebuie’’. Încercam să iau de la fiecare câte ceva, să copii, să fiu ca alții; ÎMI ERA FRICĂ SĂ FIU EU.
Apoi am început să mă rog, să mă rog din tot sufletul și din toată inima și atunci Cel de Sus m-a luminat și am început să înțeleg și să mă cunosc. Am realizat că îmi era frică de mine pentru că eu nici măcar nu știam cine sunt.
Am stat și m-am gândit : dacă așa sunt eu, de ce să îmi pierd naturalețea, simplitatea, originalitatea pentru a fi pe placul unora ? De ce să nu îmi dezvolt calitățile în mod firesc, fără să mă forțez să devin ceva ce nu sunt?
Dacă așa m-a creat Bunul Dumnezeu, eu de ce nu îi respect voința?
De cele mai multe ori suntem ceea ce vor alții să fim, suntem falși pentru a fi pe placul celorlalți, adoptăm atitudini care nu ne reprezintă și nu câștigăm decât un gol în suflet. Vrem să avem caractere puternice, să fim admirați și exemple pentru cei din jur și facem toate acestea tocmai pentru că suntem slabi și fără credința că putem fi cineva chiar așa cum suntem noi, fără să părem altceva.
Fiecare răsărit îti aduce un nou orizont, o nouă șoaptă se aude din sufletul tău, un alt zâmbet te face să mai speri. O altă privire te face sa plângi…
Timpul îți leagă viața în mii și mii de mistere, iluzii și iți dă șansa ca până la apus să le găsești și să faci din ele vise care apoi să ți se îndeplinească…
Infinitul se repetă în fiecare răsărit și apus; timpul pierdut îți răpește tot ceea ce ai mai de preț : VIAȚA.
Raluca GHEORGHIȚĂ – studentă în anul I la Facultatea de Medicină din București, membră a Grupului QUO VADIS
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com; site: www.fundatiasmbsv.ro)