După articolul publicat ieri cu privire la activitatea echipei Rapid CFR Suceava și despre modul în care sunt cheltuiți fără căpătâi banii publici, Costel Bujoreanu a ținut să-și expună punctul de vedere. Numai că explicațiile sale și încercările de a arunca din mână cartoful fierbinte nu au făcut decât să-l înfunde și mai tare. În primul rând, Costel Bujoreanu a spus că nu are nici o funcție de conducere la club și că nu ia absolut nici o decizie. „Nu sunt finanțator, ci doar ajut echipa uneori. Antrenorii cu care am discutat după demisia lui Bogdan Tudoreanu au fost în calitate de prieten al celor de la Rapid CFR. Nu sunt acționar și nici nu am funcții în cadrul clubului”, a declarat Bujoreanu. Întrebat în ce constă sprijinul financiar oferit formației ceferiste, Costel Bujoreanu a precizat că este vorba și de bani, dar și de alte servicii, toate în baza unui contract de sponsorizare. Omul de afaceri a evitat să spună câți bani a scos din buzunar pentru a ajuta Rapid CFR Suceava, cel puțin în cursul acestui an.
Contactat telefonic, Ion Buzoianu, antrenorul celor de la Rapid CFR Suceava a avut o poziție radical diferită. „Pe mine m-a numit antrenor domnul Bujoreanu. El este patronul echipei și el ia toate deciziile, chiar dacă nu are nici o funcție la club. Chiar și în iarnă, când au fost probleme cu finanțarea, ne-a dat asigurări că nu va ceda echipa și că va face tot posibilul să ne continuăm activitatea”, a mărturisit Ion Buzoianu. De fapt, antrenorul celor de la Rapid CFR Suceava nu a făcut decât să confirme ceea ce toată lumea știe, și ceea ce am scris și în materialul de ieri, anume că Bujoreanu face și desface totul la această echipă.
Bujoreanu zice că este legitimat, Buzoianu susține contrariul
O altă întrebare adresată lui Costel Bujoreanu a vizat calitatea pe care o are la club pentru a sta pe banca tehnică la meciurile oficiale. „Sunt legitimat la echipă și pot sta pe bancă”, a fost explicația lui Bujoreanu.
Pentru a verifica modul în care se pregătește „jucătorul” Costel Bujoreanu am vorbit cu antrenorul Ion Buzoianu. Răspunsul acestuia a fost extrem de clar: „Domnul Bujoreanu joacă fotbal de plăcere, dar el nu este legitimat ca jucător la echipă”.
Buzoianu a mai menționat că orice problemă care apare la club, nu doar de natură financiară, este discutată cu Costel Bujoreanu, așa încât este clar cine ține frâiele la Rapid CFR Suceava, chiar dacă în acte au fost împinse alte persoane. Până la urmă și Gigi Becali nu are acțiuni la clubul Steaua, dar asta nu înseamnă că nu face tot ce dorește acolo.
Rapid CFR Suceava
Cum minte Bujoreanu cu nonșalanță





