În ultimele zile, fotbalul românesc s-a trezit la viață: transferuri, sibutramină, amicale (dintre care cel mai mișto a fost ăla în care femeia-arbitru a fluierat finalul cu vreo 7 minute mai devreme, fiindcă fetița ei de câțiva anișori începuse să plângă pe tușă de foame!), armeni atomici, Ioniță mai tare ca Podolski, Dinamo pregătindu-se de Liga Campionilor, ce mai, veselie mare, de-ai putea crede că e chiar fotbal. Cu atât mai mult cu cât și Nașu’ s-a eternizat, lucrurile par să se fi așezat în matca lor firească. Iar firescul acestui specific românesc include, desigur, reașezarea tuturor pe locurile unde se aflau înaintea turbulențelor ivite din senin. În această ordine de idei trebuie remarcate eforturile pe deplin justificate pe care le face domnul europarlamentar Becali spre a-și recupera valiza cu bani. Apropo: în declarația de avere la ce rubrică o fi inclus eurociobanul cele aproape 2 milioane de euroi: la „totalul” deținut, la „cheltuieli” sau la „investiții”? Că era, totuși, o investiție: în terenuri, cum declarase el și restul bandei, omițând amănuntul, că era vorba de terenuri de fotbal cu tot cu jucători.
În atâta veselie nu se putea să nu se strecoare și un pic de tristețe. Nu multă, că vine totuși pe fondul chermezei generale, ci doar atâta cât să dea puțin contrast. E vorba de „lotul Penescu”. Dintre cei selectați de DNA pentru pârnaie și eliberați de aripa generoasă a Justiției, cel mai afectat pare a fi domnul fost șef al arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin. Din interviurile pe care s-au bulucit să i le ia destule ziare, de o remarcabilă valoare sentimentală mi se pare cel din „Gazeta sporturilor” de ieri. De acolo am aflat că tare a suferit dumnealui la bulău. Ba cică ar fi avut și ceva tentativă de suicid, eșuată evident, dar despre care nu se străduiește să vorbească (doar nu-i penalty din ălea inventatele la comandă, când ne explica proștilor de noi cum stă treaba cu „elementul intențional”). Grohăie în schimb, tot luându-ne de proști că „da, am și recunoscut că am primit 10.000 de dolari de la Penescu, dar nu era mită, era doar avansul pentru când urma să mă duc președinte la echipa lui. Da’ m-am hotărât să nu mă mai duc și i-am dat banii înapoi.” Bine, bă. Să trăiască mă-ta care te-a făcut. Da’ și mama lu’ Penescu, că nici aia n-o fi mai proastă. Altfel, strict omenește, suferința voastră mi-a stârnit și mie ceva durere. Fix… acolo.
