Mă prostesc pe zi ce trece. Acum două-trei săptămâni, aflându-mă în dumnezeiescul oraș Bruges, supranumit Veneția Nordului, în loc să hoinăresc cu șalupa pe celebrele canale, am ținut morțiș să văd un meci de fotbal din campionatul belgian. Dar nu oriunde, ci în miezul tribunei, acolo unde pasiunea macină și ratările cu poarta goală fac stomacul să se zvârcolească în dureri de ulcer. Îmi ziceam, în sinea mea: „Să vezi cu ce comparații zdrobitoare mă voi întoarce acasă, fiindcă aici, în lumea civilizată, suporterul nu strigă măscări, ci aplaudă și fluieră educat.”
Am intrat plin de așteptări în ligheanul cu suporteri, la meciul dintre „FC Bruges” și „Standard Liege”, împreună cu un prieten, om de afaceri belgian. Echipele se aflau la încălzire, gazonul îmbia la picnic… totul era perfect și vorbea despre armonie. În această atmosferă pacifică, tovarășul meu, belgianul, de ce nu s-ar apropia de teren și nu ar face schimb de bezele cu Jovanovici, starul sârb al lui „Standard”, în virtutea unei prietenii care îi leagă?
Într-o secundă, armonia a luat-o prin hârtoape. Sute de priviri ne înțepau ca jungherele, iar un steward ne-a tras deoparte: „Sunteți prieteni cu Jovanovici?” Am mormăit ceva, a niznai. „Sunteți probabil rudele lui. Aveți grijă cum vă purtați, dacă vreți să ieșiți întregi de aici!”
Meciul a fost foarte frumos. Când mingea ajungea la jucătorii negri ai lui „Standard”, suporterii gazde făceau „Hu-hu-hu!” ca maimuțele; deși aveau și ei negri în echipă, dar ăia, în viziunea lor, nu semănau cu maimuțele. La fiecare fază, le făceau fotbaliștilor oaspeți trimiteri, prin gesturi și cuvinte, la masturbație, la sexul oral și la antiteza anală a acestuia, pentru ca, în final, galeria din acest dumnezeiesc oraș să conchidă, pe un singur glas: ”Standard este caca! Toți valonii sunt caca! Caca-caca-caca!”
Îmi intrase inima la apă, mai ales după ce un nor gros de marijuana a început să vâjâie ca un roi de viespi în jurul nostru. Stewardul ne rânjea cu satisfacție, făcându-ne gesturi poliglote cu pumnul strâns. Când „FC Bruges” a marcat golul victoriei, un suporter ambetat de droguri m-a împroprietărit cu o pupătură mare cât o pereche de chiloți-gogoșari, pe care abia am șters-o, sacrificând un pachet de șervețele.
Seara am vorbit cu cineva din țară.
-Ai fost în Bruges? Cât te invidiez…
Niciodată n-am fost invidiat mai fără motiv.