„Cum îți sunt gândurile…” de Starețul Tadei

– prezentare –
Pentru tinerii și copii crescuți într-un mediu nu foarte apropiat de Biserică, un laitmotiv al educației este dezvoltarea imaginației. Scopul este de fapt cultivarea minții, valorificarea și potențarea intelectuală, dezvoltarea imaginației fiind una din filierele de acțiune.
În momentul în care un om care are la baza educației ideea aceasta și încearcă să-și cultive și duhul – cum spunea părintele Noica – nu numai mintea, poate rămâne consternat și chiar revoltat, pentru moment, de „metodele” recomandate de profesioniștii acestei discipline – Sfinții Părinți, stareții cuvioși, smeriții și dragii noștri duhovnici și preoți. Printre ei se numără și starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița.
Părintele Tadei, din propria experiență și din învățătura Bisericii, ne spune un lucru șocant pentru noi, cei obișnuiți să ne construim propria noastră realitate prin rațiune și prin gânduri „Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute. Mintea noastră, așadar se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul. Uite, Domnul a descoperit Cuviosului Antonie cel Mare raza de acțiune a gândurilor care ne înconjoară. Și când a văzut, Cuviosul a suspinat: Doamne, cine poate să treacă de acestea”. Vestea bună e că se poate trece.
Afirmația de mai sus este doar începutul lecției despre gânduri. Un început trunchiat, prezentat simplist pentru a te îndemna să vezi ce vrea de fapt părintele să spună…
Mai sunt și alte afirmații șocante în cartea aceasta. De exemplu, tot în mediul depărtat de Biserică oamenii, mai ales fetele tinere și femeile, își construiesc castele de nisip cu un gând vechi de când lumea – cel al sufletului pereche, al dragostei statornice și veșnice. Unde duce gândul ăsta, un pic să ne uităm în jur și vedem – dacă îl chemăm pe Dumnezeu, duce la bucurie și la o întoarcere roditoare către Hristos (prin căsătorie, prin prietenie curată); dacă nu, duce la iad aici pe pământ și dincolo cine știe… Ei, părintele Tadei ne spune cu blândețe un lucru – „Sufletul pricepe că orice reazem al său de pe pământ nu înseamnă nimic și zice „Nu am pe nimeni care să mă înțeleagă’. Sufletul caută dragostea statornică. Așa ceva nu se află pe pământ. NUMAI DOMNUL NE POATE MÂNGÂIA”. Cutremurătoare afirmație. Dragostea este numai a Domnului. Ca să fie veșnică, trebuie să fie în Hristos. Căsătorie sau prietenie, singurătate sau comuniune, „numai Domnul ne poate mângâia”.
Și cum reușesc unii să se liniștească? „Dacă nu mai putem îndura, trebuie îndată să ne rugăm lui Dumnezeu „Doamne, nu pot purta nici neputințele mele”… Iar când ne rugăm Domnului din toată inima și ne încredințăm Lui, vom fi despovărați…ni se vor dezlega hamurile care ne țineau”.
Dacă ne-am putea ruga încontinuu, cu toată inima. Dar nu suntem în stare. Așa încât trebuie – ne învață părintele Tadei – să facem din faptele și neputința noastră o rugăciune continuă. Și întâi de toate cu grijă față de cel de lângă mine. Să nu fim aspri. Dacă vreau să-l cred până la capăt pe părinte, simt că nu-s în stare. „Asprimea față de aproapele este primejdioasă. Cei aspri înaintează numai până la o anumită măsură și rămân la nevoința trupească. În purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, îngăduitori”. Chiar dacă am dreptate, chiar dacă mi se pare că am dreptate, tot blândețea și grija pentru celălalt trebuie să mă conducă. După cum spunea și părintele Noica, nu-i greu. E imposibil. Iarăși trebuie să-L cuceresc pe Domnul, să-L conving să împlinească – să mă las în mâinile Lui, să uit de răstălmăcirea zicalei „Domnul îți dă dar nu-ți bagă în traistă” (cu care mă îndreptățesc să pornesc la luptă de unul singur, să-mi planific fără să întreb pe nimeni apoi să mă stresez dacă nu-mi iese și să-mi vărs necazul pe cel de lângă mine). Să învățăm să ascultăm. În toate modurile posibile. Și la propriu – când ni se vorbește, și la modul general – când ni se impune. Oare de ce insistă atât de mult starețul pe ascultarea copiilor către părinți (trupești și duhovnicești)? O fi știind Sfinția lui ceva… „Domnul Însuși ne deschide calea. El ne descoperă sfânta Sa voie. Sfânta Lui voie se face cunoscută prin părinți. Dacă vom asculta de părinți, totul va merge bine și va fi binecuvântat. Dacă le stăm împotrivă, nimic nu merge”.
‚Da, părinte, dar dacă părinții nu înțeleg sau sunt întunecați sau… sau… sau…’ Părinții înțeleg întotdeauna perfect pentru că ne iubesc cum noi nu-i putem iubi. Înțeleg cu inima dacă nu și nu cu mintea. Și chiar dacă sfatul lor este de neînțeles și de neacceptat, ascultarea noastră ne va aduce mai mult bine aici și dincolo decât împlinirea unei dorințe fie ea și foarte justificată. Apoi, dacă sunt dubii, de asta există rugăciune. Ca să alergăm la Domnul să-mi lumineze părintele și să-mi împlinească visul. Dar oricum noi n-avem timp prea mult de investit în finețuri din astea. Vreau și dă-mi. Dacă nu-mi dai, nu mă iubești, nu te mai iubesc și nu pricepi nimic. Copilării, sau mai degrabă pubertisme ucigătoare de suflet dacă nu sunt controlate și stopate. Să învățăm așteptarea și răbdarea cu nădejde fiindcă „dragostea, pacea și bucuria fac minuni și luate în parte dar împreună pot porunci tuturor făpturilor. Când sunt unite și înrădăcinate în inimă se face pace oriunde își îndreaptă un astfel de suflet gândurile, căci din el izvorăște pace”.
Și pace o să fie și în inima noastră dacă ne vom ruga împreună cu părintele Tadei, citindu-i acatistul, să o primim noi și cei dragi și cei pe care i-am supărat…
TEODORA DRĂGOI, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Cum îți sunt gândurile…” a starețului Tadei se găsește la LIBRĂRIA „SF. VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE” DIN ARENI)