Actorul Florin Piersic va fi pe scenă, cântăreața Margareta Pâslaru se va afla la Radio, iar alte celebrități cu nume de flori își vor sărbători onomastica, duminică, acasă, cu familia, sperând că vremea va fi îndeajuns de frumoasă pentru a petrece o zi de primăvară liniștită.
Florin Piersic , Margareta Pâslaru, Florina Cercel, Florin Busuioc și alte vedete cu nume de flori își sărbătoresc onomastica, duminică, de Florii, prin muncă sau cu mici petreceri alături de prieteni și familie.
„Dacă vremea ține cu noi și e frumos, ies cu Lili și cu fetele în parc și ne bucurăm de copacii înfloriți și de toate florile care au reușit să învingă iarna. Dacă nu, o să trec prin piață să iau multe flori și o să avem grijă să udăm toate florile din casă. Să nu le neglijăm taman de ziua lor!”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Busuioc, prezentatorul rubricii „Vremea” de la Pro TV. El a precizat că își dorește ca de ziua numelui său să primească „urări de bine și de sănătate”.
Pe de altă parte, actrița Florina Cercel a declarat pentru MEDIAFAX că va petrece Floriile în familie, însă cu o seară înainte de această sărbătoare va celebra prin muncă, pe scena Teatrului Național București.
„De obicei, aveam spectacol de Florii, dar de data aceasta eu o să am spectacol mâine seară (sâmbătă, n.r.) – „Camerista”, la Teatrul Național București. În ziua de Florii o să stau cu familia, în București, pentru că și sora mea are nume de floare. O să organizăm o mică masă în familie”, a declarat Florina Cercel.
Ea a mai precizat că își dorește sănătate și liniște. „Îmi doresc sănătate, liniște și să fie liniște și pace și în sufletele celorlalți români”, a spus Florina Cercel.
„Vă mulțumesc pentru intenția dumneavoastră de a mă felicita de Sfintele Florii”, spune Florin Piersic pe mesageria vocală a telefonului său. Acesta își va petrece ziua numelui la Londra, unde va prezenta spectacolul „Străini în noapte”, și se va întoarce în țară pe 18 aprilie.
Și Florin Grozea de la trupa Hi-Q a spus că își va petrece onomastica în familie. „Nu o să fac ceva spectaculos, o să petrec Floriile în familie. Sigur, avem și concerte weekend-ul ăsta, la Târgoviște și Ploiești”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Grozea. El a mai spus că are o singură dorința mare de ziua lui de nume: „Mi-aș dori să nu mai ningă și să vină căldura”.
Și cântăreața Margareta Pâslaru a povestit pentru MEDIAFAX cum a petrecut de Florii de-a lungul timpului. De la bucuriile simple până la cadouri precum doi ieduți, serbarea zilei de nume a avut mereu farmec pentru artistă. „În copilărie, fiind o perioadă de lipsuri, atât eu, cât și vărul meu Florin ne bucuram de clătitele bunicii umplute cu dulceață de vișine; erau rodul pomilor din grădină”, spune aceasta. „În familia noastră nu se «petrecea». Întorși de la slujbă religioasă, spre seară ne adunam în jurul pianului”, își mai amintește artista.
În tinerețe, aceasta își sărbătorea ziua pe scenă. „Admiratorii mă răsfățau cu buchete de flori și bibelouri. Nu pot uita o întâmplare de la Deva, unde, pe lângă tortul cu lumânărele oferit de formația Savoy, un fan mi-a dăruit pe scenă doi ieduți care cântau «be-he-he»”, spune Margareta Pâslaru. Soarta a fost însă blândă cu animăluțele primite cadou: „Ajunși în București cu vagonul de dormit, i-am dat cuiva să-i crească. Nu aș fi acceptat să fie sacrificați, au adus bucurie ani la rând unor copii din Berceni”. Anul acesta, de ziua de nume, cântăreața este invitata emisiunii radiofonice „Maraton de duminică”. „Ce îmi doresc? Să putem stopa violența, chinuirea animalelor, cruzimea față de copii, femei și bătrâni”, mai spune Margareta Pâslaru, urându-le celor care poartă nume de flori „mulți ani fructuoși și energii vibrante”.
Cântăreața Carmen Trandafir a declarat pentru MEDIAFAX că nu sărbătorește în mod special, întrucât doar numele ei de familie este de floare și nu prenumele. Însă Carmen Trandafir consideră că Floriile sunt „o pregătire pentru Paști”.
„Am numele de familie nume de floare și nu îl sărbătoresc în mod special. Dar, în general, de Florii petrec cu familia, acasă, dacă nu am vreun spectacol. Anul acesta, sper să fie frumos afară, ca să stau împreună cu familia în grădina noastră”, a spus Carmen Trandafir.
Actrița Crina Matei a declarat pentru MEDIAFAX că, de obicei, de Florii a fost plecată de acasă. „S-a întâmplat de destul de multe ori să am treabă, spectacole. Destul de rar am fost acasă de Florii. Duminica, în general, pentru artiști este o zi de lucru. Totuși, întotdeauna de Florii am încercat să petrec puțin și cu familia și cu prietenii. Ne bucurăm că vine și Paștele, este o zi în care ne mai limpezim sufletele”, a spus Crina Matei.
Anul acesta, de Florii, ea va fi la Timișoara, pentru a sprijini o campanie de susținere a mersului pe bicicletă. „Am răspuns pozitiv fiind vorba despre activități pe care le putem desfășura în aer liber. Eu sunt și o admiratoare a mersului pe role în parc”, a spus Crina Matei. Ea a mai declarat că de ziua ei de nume își dorește „un pic de soare”.
Criticul Irina Margareta Nistor își sărbătorește în fiecare an, de Florii, numele, cu atât mai mult cu cât această sărbătoare este în apropierea zilei sale de naștere (26 martie). Aceasta a mărturisit pentru MEDIAFAX că sărbătoarea cea mai dragă, de acest gen, a fost cea de acum trei ani, când se afla în stațiunea Sharm el Sheikh. Atunci a avut parte de o petrecere dublă, atât pentru ziua de naștere, cât și pentru ziua de nume, și de un tort cu o margaretă desenată pe el. Acum un an, criticul de film a primit un tort, din partea chelnerilor, la hotelul din Londra, unde stătea. „Nu le-am spus că este ziua mea, probabil au văzut pe internet”, a spus aceasta. Anul acesta, petrecerea de ziua de nume a Irinei Margareta Nistor coincide cu petrecerea de închidere a Festivalului Internațional de Film București.
Actorul Florin Zamfirescu a declarat pentru MEDIAFAX că se va retrage în intimitate de Florii. „Întotdeauna la astfel de evenimente mă retrag în intimitate. O să stau acasă cu familia, să mă bucur de iarna care revine”, a glumit Florin Zamfirescu. Actorul a zis însă că este foarte descumpănit de situația care îl înconjoară, economică, socială și politică. „Mi-aș dori să am cu 25 de ani mai puțin și mi-aș dori mai multă liniște în jurul nostru. Suntem într-un declin, chiar dacă ție personal ți-e bine. Mă întristează ce se întâmplă în societate, mă gândesc cu groază la o bătrânețe dificilă. Parcă mă pregătesc pentru dezastru. Te întrebi de ce ai trăit, de ce ai muncit. Simt o teamă generală, dar soluția este de a căuta micile bucurii momentane, precum prezența nepoților”, a spus Florin Zamfirescu.
(Material realizat de Madalina CERBAN și Oana GHITA)