Cum intrăm în sfânta biserică? (I)

Când ne decidem să mergem la Sf. Biserică trebuie anticipat să credem că mergem în Altarul cel sfânt, pe teritoriul rugăciunii și al smereniei, unde se găsește și locuiește nevăzutul Dumnezeu, Împărat al Împăraților, și că fiecare intrare a noastră în Biserică ne aduce sfințenie și binecuvântare divină. Aceasta impune să intrăm tăcuți, mersul nostru să fie cuviincios și nezgomotos, mișcările noastre generale trebuie să indice evlavia și dispoziția noastră să dovedească chemarea pentru primirea binecuvântării și pentru harul dumnezeiesc.
Aprinderea lumânării
Intrând în Sf. Biserică facem semnul crucii noastre cu mici plecăciuni, spunând în taină: „Intra-voi în Casa Ta, închina-mă-voi în Sf. Biserica Ta, într-u frica Ta” (Ps 5, 8). Ne îndreptăm (dacă dorim) spre pangar și luăm 1-2 lumânări (obiceiul să aprindem multe lumânări este o mentalitate greșită și creează probleme). O lumânare în cinstea lui Hristos, a Maicii Domnului și a Sfinților Săi și una pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru cei vii și pentru cei adormiți (sau una pentru toți).
Așa va ajunge sfeșnicul pentru toate lumânările, vor arde mai multe ore și nu vom intra în ispita paraclisierului ca să le strângă repede înainte ca ele să ardă (pentru… capete de lumânare!) Și când o aprindem cu multă evlavie, rugându-ne putem să spunem: „Hristoase al meu, Tu ești lumina lumii. Ajută-mă încât și viața mea să se topească de iubire față de aproapele meu și să lumineze ca lumina smerită a acestei lumânări”.
Închinarea la sfintele icoane
În continuare îndreptându-ne spre iconostas, facem una sau trei mici închinăciuni însoțite de semnul Sf. cruci (dacă există lume, închinăciunile le facem mai devreme, înainte să ajungem la rând, ca să nu întârziem pe ceilalți) și sărutăm sfintele icoane (sau sfintele moaște). Spunem și rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, mântuiește-mă” sau „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi” sau „Sfinte al lui Dumnezeu (numele), roagă-te pentru noi” sau ce altceva dorește fiecare. În continuare, ne retragem într-o parte, fără să întoarcem spatele nostru față de cele sfinte și fără să creăm probleme următorilor ce urmează la închinăciune.
Îmbrăcămintea
Nu intrăm în Biserici cu orice îmbrăcăminte sau cu îmbrăcămintea acelei orei în care ne găsim în fața Bisericii. Îmbrăcămintea nepotrivită nu arată respect, nici prețuire, ci mai degrabă dispreț. Dacă cineva nu simte aceasta și are [vreo] opinie contrară, trebuie să cunoască că îmbrăcămintea nu o stabilesc vizitatorii, ci Gazdele. Aceasta se întâmplă nu numai în Biserică, ci și în viața și în fapta de zi cu zi. Dacă astfel stau lucrurile, ce câștig vom avea din rugăciunile noastre, dacă cu îmbrăcăminte nepotrivită intrăm în Biserică?
Dumnezeu desigur nu are nevoie de felul îmbrăcămintei noastre, deoarece este interesat de starea interioară a sufletului nostru, iar noi avem nevoie și trebuie să ne prezentăm în maniera care arată respectul adânc pe care-l avem și față de Sfântul loc și față de Dumnezeu. Intrăm cu orice fel de îmbrăcăminte (spre exemplu, cu pantaloni scurți), în biroul Ministrului sau al Generalului ca să cerem mutarea copilului nostru?
Destule femei intră în Sf. Biserici [îmbrăcate] în pantaloni, în ținute fără mâneci, în rochii fără mâneci, în fuste foarte scurte și au de gând să se împărtășească sau să se spovedească. De vreme ce Biserica în baza Sf. Scripturi (Deut 22, 5), nu acceptă această îmbrăcăminte, de ce tu insiști în opinia ta și vrei ca Dumnezeu să își schimbe Legea Sa? De ce vrei să scandalizezi lumea prin îmbrăcămintea ta? Nu ai atâtea și atâtea ținute pentru diferite ore și momente din anii tăi? Fă una sau două ținute și pentru Hristos și Maica Domnului! Merită silința și vei avea și binecuvântări!
În orice caz, dacă voințele din nevoile interioare [te îndeamnă] să intri în Sf. Biserică să te rogi în ținută nepotrivită, nu intra în Biserică. Oprește-te în pridvor sau în pronaos. Aprinde-ți lumânarea ta, fă acolo rugăciunile tale și Dumnezeu, care vede dispoziția ta interioară, acest respect al tău, dar și nevoia ta, te va asculta și va răspunde și mai mult la cererile tale.
Tocurile încălțămintelor
De multe ori este urât să creăm zgomot în mișcare, mai ales într-o pardoseală dură. Este nevoie așadar de atenție. Fiindcă intrăm în Biserică, de multe ori cu vreun impas sau neatenție și obișnuiți suntem în acel zgomot, care nu ne face impresie [bună], creăm problema de zgomot celor ce rămân în biserică. Dacă desigur, clipa intrării noastre [în Biserică] coincide cu vreo oarecare clipă în care nu se aud cântările bisericești (care acoperă de obicei celelalte zgomote), intrarea noastră nu este numai sesizabilă, ci și foarte deranjantă. Arată ca și cum am face o paradă, (atenție la intrare!) sau ca o defilare de ziua națională (și asta în Biserică!). Nu o faceți! Bine este deci împreună cu îmbrăcămintea să avem mai cu seamă și încălțăminte nezgomotoasă pentru spațiul bisericesc sau să mergem cu atenție.
Îngrijirea personală
Când cineva are intenția să meargă la Biserică, se pregătește sufletește dar și trupește pentru înfățișarea sa. Cea mai importantă pregătire, desigur este prima, cea sufletească. Pentru acest scop însă cineva trebuie să fie atent și la a doua [pregătire]. Fiindcă Hristos vrea să-L iubim cu toată inima noastră și cu tot sufletul nostru; și mintea, trebuie și pe aceasta să o conducem la cele sfinte. Dacă o tânără sau o doamnă se privește în oglindă duminică dimineața „ore întregi” îngrijindu-și fața și părul ei și în continuare schimbă și caută să găsească cea mai frumoasă toaletă a ei, aceasta arată că o interesează mai mult despre cum o va privi lumea și ce va spune lumea despre ea, decât despre Hristos! Această îngrijire dovedește încă și mai rău situația interioară, dacă această credincioasă dorește să se împărtășească!
Dacă din nou o femeie, mergând la Biserică duminică dimineața, își vopsește ochii, buzele, unghiile, fața etc., trebuie să înțeleagă că toate acestea nu au relație cu ceea ce cere Domnul. Nu merge cineva să se spovedească sau să se împărtășească cu buzele vopsite. Trebuie să se gândească că prin fapta aceasta a ei nu cunoaște ce cere și ce vrea, în timp ce în același timp murdărește cu cele vopsite ale ei icoanele, lingurița de la Împărtășanie și acoperămintele.
Locul unde vom sta
După închinarea la Sf. icoane, fără zgomot, fără să discutăm, fără să ne salutăm sau și mai rău, fără să ne sărutăm cunoscuții noștri pe care îi vedem în biserică, mergem și ocupăm un loc.
Dacă avem o poziție bisericească corectă, care este poziția smereniei, cu conștiința nevredniciei și a păcătoșeniei noastre, nu căutăm să găsim un loc în primele rânduri. Poziția smereniei ne face să dorim să ne „ascundem” în spatele altora și nu să ne așezăm în locurile din față, între primele [locuri]. Dacă în vremea în care intrăm în biserică se citesc cei șase psalmi ai Utreniei sau Sf. Evanghelie, ne oprim din mișcarea noastră la intrarea principală a Bisericii. Din mișcarea aceasta urmărim lectura [sfântă] și după aceea continuăm mișcarea noastră. Așa trebuie să facem din respect față de cele sfinte ce se citesc. Mai târziu la Vohodul cel mare, nu îngenunchem, fiindcă Sf. Daruri nu s-au sfințit încă; îngenunchem numai după sfințirea lor. La Dumnezeiasca Împărtășanie, după [cuvintele] „Cu frică de Dumnezeu…” până la „totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, fiindcă Hristos se află în fața noastră, între Ușile împărătește și credincioșii se împărtășesc, nu este bine să stăm jos. Ne ridicăm în picioare, chiar și cei ce sunt împărtășiți. Să ne obosim puțin. Pentru acest respect al nostru, Dumnezeu ne va binecuvânta mai mult.
Dacă este cald nu folosim „evantaiul”; este necuviincios, deranjant și indică persoane cu lipsa răbdării și a jertfei. Nu suspinăm, nici nu scoatem strigăte nearticulate. Nu cântăm încet (în afară dacă aceasta este permis, în acord cu vechiul obicei, care însă astăzi – din păcate – nu este realizabil), fiindcă este deranjant pentru cei din jurul nostru. Nu repetăm (de multe ori desigur depășind) cuvintele preotului, (este ostentație sau mândrie greșită…). Nu facem închinăciuni exagerate, nici semnul Sf. cruci în continuu (acestea sunt de preferat să le facem la casa noastră, unde nimeni nu ne vede și nimeni nu ne deranjează).
Când aducem la biserică darurile noastre (prescură, ulei, etc.) nu facem zgomot, în principal din cauza sacoșelor din plastic, care sunt mai apoi împăturite într-un stil enervant. Dacă ajungem la biserică cu întârziere, este de preferat să le oferim celor responsabili de ele după slujbă; la ușa stângă (la nord) a Sf. altar, fără să intrăm înăuntrul altarului, nici femei, nici bărbați.
(traducere din lb. neo-greacă de Alexandru Prelipcean, capitolul Pos mpainoume ston Iero Nao, Pr. Georgios S. Kougioumtzoglou, Latreutiko Egheiridio. Stoiheia Agogis gia tin taxi kai ti Latreia tis Ekklisias, Ekd. „Synarksari”, Tesalonic, 1998, pp. 246-251)