Cea de-a șaptea cerere a Rugăciunii Domnești este „ci ne izbăvește de cel rău”. Aceasta este o întărire și o completare a celei precedente. Căci, precum observă Sf. Chiril al Ierusalimului, dacă cuvintele „Nu ne duce pe noi în ispită” ar fi avut sensul de a nu fi ispitiți, Domnul n-ar fi spus „ci ne izbăvește de cel rău”. După învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, „cel rău” din această cerere este diavolul; „cel rău” este „diavolul cel potrivnic”, zice Sf. Chiril al Ierusalimului, iar Sf. Grigorie al Nyssei spune că ispititorul, este diavolul, iar „cel rău” este o altă numire dată diavolului. El este duhul răutății, autorul și adevăratul principiu al tuturor relelor, care ne vin fie direct prin cursele întinse de el, fie prin oameni sau pofte. Dacă n-a putut să se atingă de turmele lui Iov fără învoire de la Dumnezeu și n-a avut putere să intre în turma porcilor din ținutul Gherghesenilor mai înainte de a fi primit îngăduința de la Fiul lui Dumnezeu, „va avea el putere, zice Sf. Ioan Gură de Aur, asupra oamenilor veghetori și cuvioși, păziți de Dumnezeu, Căruia ei Îi slujesc ca Stăpânului și Împăratului lor?”. Izbăvirea de cel rău trebuie înțeleasă deci nu în sensul de a nu fi atacați de el, ci în acela că, atunci când ne găsim strâmtorați, să nu ne simțim părăsiți, ci să luptăm împotriva lui fără a deznădăjdui: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviți; lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți”, recomanda Sf. Ap. Pavel corintenilor.
Ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de răul ce bântuie sufletul și în primul rând de păcat și de urmările lui. Păcatul fiind călcarea cu știință și de bunăvoie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Romani 6, 23). Când zicem „și ne izbăvește de cel rău”, cerem apărarea lui Dumnezeu împotriva celui rău, pe care dobândind-o, suntem tari și apărați de toate câte diavolul și lumea le uneltesc împotriva noastră.
(pr. Gheorghe MIHĂILĂ, www.ziarulumina.ro)