Există cauze globale ale crizei economice, și există cauze de țară. În criza de față, cauzele par să varieze destul de mult de la țară la țară, dar spectrul răspunsurilor guvernamentale la criză este limitat. Experții Societății Academice din România prezic pentru 2009 stagnarea creșterii economice (0,7%), creșterea șomajului (până la 7%, adică vreo trei sute de mii de noi șomeri), scăderea investițiilor și un deficit bugetar mai mare decât al tuturor țărilor noi membre în UE. Ce poate face guvernul pentru a atenua sau a scurta aceste efecte negative, pe care nu are cum să le preîntâmpine? Raportul de prognoză al SAR (www.sar.org.ro) duce răspunsurile din zona tehnică în zona simplului bun-simț. Cu alte cuvinte, înainte să facă bine, guvernul trebuie să înceteze practicile fiscale din anii precedenți, adică să nu mai facă rău.
Lectura raportului SAR, mai cu seamă capitolul despre practicile bugetare, lasă o impresie halucinantă. Spre exemplu, într-un an s-a uitat să se treacă la cheltuieli cu desăvârșire contribuția noastră la bugetul Uniunii Europene, obligatorie de când am devenit membri. În altul, a fost prins în încasări TVA-ul plătit în vamă pe produsele din import din UE, deși această taxă dispare odată ce intri în UE. Rezolvările acestor situații s-au făcut tăind rapid de prin banii ministerelor. Încasările la buget au fost supraestimate în toți ultimii ani în mod sistematic.
Structura de cheltuieli reflectă de la an la an aceeași imaturitate administrativă. Plănuim să facem lucruri cu banii, dar nu reușim. Să faci o autostradă ia organizare, planificare, etc. Și nu ne iese. De aceea rămân necheltuiți banii din fondurile de capital, și sunt realocați pe consum, că e mai simplu să cumperi douăzeci de mașini pentru un minister decât să construiești garajul pentru ele.
Dublarea salariilor la funcționarii publici din 2004 încoace, ca și mărirea pensiilor, nu a fost până la urmă finanțată decât parțial din creșterea economică (care nu va mai exista anul acesta), ci dintr-un deficit care a tot crescut. Criza economică propriu-zisă nu e responsabilă decât cu o cincime din deficitul bugetar de anul trecut: restul de patru cincimi e datorat integral proastei politici a guvernului.
Speranța administrației noastre sunt banii Europei. Dar o dublă amenințare planează asupra acestor bani. Pe de o parte, dacă nu respectăm anumiți indicatori macroeconomici, în primul rând chiar deficitul bugetar, banii pot fi opriți. Pe de alta, dacă există semnalări că aceștia sunt alocați clientelar, Comisia Europeană va fi drastică, cum a fost cu Bulgaria, căreia i-a tăiat cea mai mare parte din ei anul trecut.
Soluții sunt. Experții recomandă ca bugetul să fie făcut pe patru ani, nu pe unul, să crească transparența și disciplina procesului bugetar, pe scurt, să transformăm bugetul dintr-un instrument al crizei, cum a fost sub guvernul Tăriceanu 2, într-unul contra crizei. Asta ar fi o transformare majoră a calității guvernării la noi. În plus, consumul trebuie înghețat pe 2009, și banii cheltuiți trebuie să meargă numai în investiții, pentru a ajuta la relansarea economică. Va trebui să facem un acord cu FMI.
Mulți din cei aflați la guvernare nu au venit însă pentru asta. Au venit să cheltuiască, să cumpere cu banii publici clienți și votanți deopotrivă, că asta pare să fie definiția politicii la noi. Primul ministru Emil Boc, care e conștient de toate cele expuse aici, și a fost prezent la dezbaterea acestui raport, are nevoie de mare susținere publică pentru acest curs de acțiune, care merge contra intereselor multor oameni politici. Să sperăm că publicul e mai lucid decât au fost guvernanții ultimilor ani și îi va oferi această susținere, în loc de nesăbuite chemări la noi cheltuieli.
