Cum i-a ferit Hristos pe ucenici de mândrie?

Fericit bărbatul care nu vrea să fie nimănui învățător, nici cârmuitor. Asupra unui bărbat ca acesta veghează trei crăiese cerești: numele celei dintâi e Irina, al celei de-a doua Sofia, iar al celei de-a treia Evdoxia. Adică: Pace, Înțelepciune și Slavă.
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: „Nu vă chemați învățători, că unul este Învățătorul vostru, Hristos” (Matei 23, 10).
Voi, care citiți mereu Sfânta Scriptură, veți simți poate povara de a face legătura între această poruncă limpede și deslușită și o altă poruncă: „Mergeți și propovăduiți!”, sau cu aceea: „Mergând învățați toate neamurile” (Matei 28, 19). El îi trimite să învețe, dar îi oprește să se numească învățători – cum se poate una ca aceasta? Cu adevărat ar fi greu de înțeles așa ceva, dacă El nu ar fi zis la sfârșit: „că Unul este Învățătorul vostru, Hristos”. Iar aceasta înseamnă: „Eu sunt Învățătorul, și învățătura este a Mea. Eu sunt Învățătorul Unic al unei învățături care este unică, iar voi sunteți numai propovăduitori ai învățăturii Mele. Eu am adus Învățătura Mea din ceruri și eu v-am făcut-o cunoscută. Nu ați găsit-o voi, nici nu ați descoperit-o, ci ați auzit-o și ați primit-o de la Mine. Eu sunt Învățătorul. Al vostru este a împărți cuvintele Mele oamenilor, așa cum ați împărțit cele cinci pâini pe care Eu le-am blagoslovit și le-am înmulțit. Atunci Eu am fost Gazda, iar voi ați slujit la masa Mea. Acum vă zic: Eu sunt Învățătorul, iar voi sunteți slujitorii cuvântului lui Dumnezeu”.
Prin aceasta, Domnul a vrut întâi de toate să întărească faptul că numai El este Învățător al mântuitoarei și cereștii învățături, în adevăratul și deplinul înțeles al cuvântului; în al doilea rând, a vrut să-i ferească din vreme pe ucenici de mândrie – de care nu se pot feri cei ce singuri își zic dascăli ai învățăturii izvidite de ei; și, în al treilea rând, fiind doar propovăduitori și purtători ai învățăturii lui Dumnezeu, nu a lor, trebuia să fie cu mare luare aminte ca să predanisească după cum au primit, nimic adăugând, nimic scoțând.
(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007, pp. 45-46)