Mi-e foame. Mă uit in frigider: nimic. Soția, șmechera, mi-a lăsat mie sarcina reumplerii lui. Ea a plecat. La mama. Adică la Suceava, la bucate bucovinene de-ți lasă gura apă. Mi-e foame și poftă de un pui. La rotisor. Foarte bine: mă urc în mașină și mă duc la Carrefour. Au acolo mâncare gata gătită, inclusiv niște „rumeniți” ce-așteaptă să fie înfulecați. Cer și eu unul. Femeii îi cam cade fața: „ești sigur, domnu’?”. Eu zic ca da, că mi-e poftă de un copan bine făcut. Ea, din nou: „Domnu’, da’ nu-i bine. Tocmai acum, când lumea fuge după porc, după vițel… Nu te uiți bre, la televizor?” Zic că nu și că oricum e luat de la cuptor. Zice și ea că aviara e mai deșteaptă decât credem noi. Că de aia au trimis-o americanii, „n-ați văzut ce zice SRI-u’, vin molimele NATO peste noi”. Și-i dă într-una cu gripa, cu Băsescu, cu puicile moarte, cu Fluturele, cu europenii, cu mizeria de pe străzi (al dracu’ dom’ Videanu), cu „vaccinele”, cu scumpetea, cu mitingul sindicaliștilor, cu Tăriceanu (moale, dom’le, noroc cu marinaru’), cu greviștii de la gardă, cu Copos („nu-i ajunge, oare?”)… Și-mi pune în plasă o ceafă. De porc.
Mi-e foame. Mă uit în galantar. La pui. Cum fac să îl mănânc?
