Cum este Dumnezeu?

„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și, iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru i-a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit și, iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați! Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.” (Matei 17, 1-9)
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 79b, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 205-206
„Dumnezeu este infinit, ceea ce înseamnă că nu are margine. Căci marginea e proprie celui ce se diferențiază prin patru margini: prin centru, linie, suprafață și soliditate, ba încă și prin trei dimensiuni: lungime, lățime și adâncime, care și ele se diferențiază prin șase margini, fiecare adică fiind circumscrisă de două, de pildă lungimea prin cea de sus și cea de jos, lățimea prin cea de-a dreapta și cea de-a stânga, adâncimea prin marginea dinainte și dindărăt. Și iarăși, aceleași noțiuni comune prezintă pe Dumnezeu indefinit, adică neprimitor de o dezvoltare ce trece prin stări proprii noi entitatea și neavând nici poziția în spațiu, nici început sau sfârșit în timp. Apoi îl socotesc fără figură, ca unul ce nu e un chip exterior, nu e nici în patru unghiuri, nu stă nici drept, nu e nici povârnit în jos. În sfârșit, e nepipăit și nevăzut, ca unul ce nu cade sub simțuri (căci acestea sunt proprii trupurilor). Așa fiind, în urma celor arătate e absurd să se considere că Dumnezeu e trup și e silit să Se împartă în părți, din care Se compune iarăși ca trup. Căci Dumnezeu e cu totul fără părți, pentru că e cu desăvârșire fără cantitate; și e cu desăvârșire fără cantitate, pentru că e cu desăvârșire fără calitate; și e cu desăvârșire fără calitate, pentru că e cu totul simplu; și e cu totul simplu, pentru că e cu totul nesupus distanțelor; și e cu totul nesupus distanțelor, pentru că e cu totul infinit; și e cu totul infinit, pentru că e cu totul nemișcat (căci nu se mișcă niciodată Cel ce nu are unde să Se miște); și e cu totul nemișcat, pentru că e cu desăvârșire fără de început (căci nu are ceva înainte de El și mai mare, nici ceva împreună cu El și egal, nici ceva după El și care ar putea să fie pe măsura Lui și să-L încapă); și e cu totul fără de început, pentru că e cu totul nefăcut…”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)