Demersul patriotic al fostului șef al serviciilor secrete externe Liviu Turcu, actualmente, înțeleg, cetățean american, a reușit să bulverseze bulversata viață politică românească. Stocurile de motorină pentru iarnă, presiunea gazelor, chiar și chestiunea vitală a murăturilor au trecut în plan secund. Megaspionul Turcu l-a dat în gât întâi pe Varujan Vosganian, propus de liberalul Tăriceanu pentru postul de comisar european. Armeanul care nu s-a avut niciodată bine cu turcul, din motive de geografie, religie și alte câte, a primit un bocanc în maxilar tocmai când îi era lumea mai dragă. Numai că turcul nostru e român. Mă rog, azi american. Complicate sunt simpatiile și adversitățile planetare! Oricum, Vosganian s-a jurat țigănește pe mormântul strămoșilor, pe copii și neamuri, că n-a avut treabă niciodată cu securitatea și cu atât mai puțin cu serviciile de spionaj extern. Argumentul care, pentru mulți dintre noi stă în picioare, e că actualul vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România n-a plecat înainte de ’89 nici până la Ruse, iar statutul lui de merceolog sau contabil prin suburbiile Bucureștilor, la Bragadiru, păreau incompatibile cu statutul de spion pe Broadway. Rețeta bulionului de Bragadiru nu interesa cred siguranța națională nici măcar în vremea lui Ceaușescu, perioadă în care ofițeri români biruiau niște coduri secrete în țările occidentale și șterpeleau formule pentru arme sofisticate.
Ei bine, acești foști spioni care sunt pesemne (unii dintre ei) și actuali spioni pot fi ținta cuiva. Acel cineva acționează deocamdată prin Liviu Turcu. Megaspionul din vremea comunistă a fost înjurat copios în aceste zile, dat în judecată, suspectat de evadare de la balamuc. Nici mie nu mi s-a părut, analizându-i chipul la televizor, că ar fi cu totul întreg. Dar câți dintre noi n-avem un gram de nebunie în tărtăcuță?
Cine stă în spatele lui Liviu Turcu? Am pus întrebarea unor colegi mai pricepuți în arta investigației și unora specializați cu pixul în abordarea serviciilor secrete. Am aflat astfel – e una dintre opinii – că în spatele lui Liviu Turcu se decupează, uriașă, umbra nu a lui Mircea la Cozia, ci a lui Traian Băsescu la Cotroceni. Băsescu însuși, dacă Liviu Turcu ar fi animat de impulsuri patriotice, venite fie și după 17 ani, ar fi putut fi un nume pe lista sa. Nu e, așa cum nu este nici un apropiat al președintelui.
Seneca cel Bătrân mi se pare ținea minte o mie sau zece mii de cuvinte în ordinea în care îi erau spuse o singură dată. De aici și vorba „ai o memorie a la Seneca”. Turcul nostru are pesemne o memorie fabuloasă dacă a ținut minte numele unor iluștri necunoscuți recrutați acum două decenii. Ei bine, memoria lui a fost așternută ofrandă la picioarele actualului președinte al României care a mai îngenuncheat o dată liberalii, l-a mai cocoșat o dată pe Tăriceanu și a mai arătat pisica grămezii de șoricei politici înghesuiți la colț.
Alți cunoscători avansează o idee mai complicată. Cică de afară, de peste Ocean, acum, înainte de intrarea în Uniunea Europeană, s-ar dori înlocuirea integrală a foștilor spioni ai României, indiferent ce ar face ei acum. Unii sunt mari politicieni, unii mari oameni de afaceri, alții bancheri sau în continuare spioni prin lume. Fărâmarea acestei structuri de elită ar fi obligatorie. Face bine această acțiune demolatoare României? Nu știu.
Strădania mea de a mă documenta mi-a mai așternut în față o variantă și o dilemă. Cică între serviciile secrete (Dumnezeule, cât de des vorbim în acești ani de serviciile secrete, de parcă nimic n-ar mai conta pe pământ!) s-ar da o bătălie. Bătălia între securiștii lui Traian Băsescu, mai supuși, mai nemetafizici și securiștii școliți ai spionajului extern. Primii, ajutați de președinte, încearcă decapitarea celorlalți. Lucrurile care par complicate sunt uneori foarte simple. Zicala „cum e turcu’ și pistolu’” rămâne însă atârnată ca nuca în perete. Cine-i turcul și cine-i pistolul? Turcul ar trebui să fie Traian Băsescu, iar Liviu Turcu, pistolul cu care a detonat primele capse.
