Cum devin impopular

În fiecare vară fac un drum cu trenul până la Năsăud și înapoi. Nu cunosc pe nimeni în orășelul grăniceresc, cutez călătoria dus-întors în aceeași zi doar pentru a parcurge mirifica secție Floreni-Ilva Mică, unică în rețeaua noastră feroviară: Carpații sunt trecuți pe o rută de-a dreptul fantastică, tunel după tunel, viaduct după viaduct, într-o zonă lipsită de așezări, unde alte drumuri nu-s și doar codru-i stăpân, crestele munților orânduindu-se într-o scenografie majestuoasă până la incredibil.
Plecând vara asta din Dorna, mi-am zis să renunț la serviciile acceleratelor botezate acum pompos Inter-regio și să apelez la un personal („regio”) ce ar îngădui „degustarea” călătoriei în tihnă, făr-de grabă. Să vezi și să nu crezi: trenul are… un singur vagon! Și-l remorchează ditamai locomotiva electrică de 7500 CP, capabilă să ducă fluierând peste munți o garnitură de 20-30 de ori mai lungă! Ce înghesuială era și cum arăta bietul vagon nici nu mai spun; atâta doar: mi-a lipsit taman peisajul, geamurile vagonului fiind pe jumătate opace. Nu numaidecât murdare: pur și simplu îmbătrânite și ostenite, și-au pierdut transparența de parcă-s alcătuite din plăci cornoase la îmbinarea cărora mai defilează, prin pâclă, siluetele drepte ale molizilor Bucovinei. Explicația conductorului: n-avem vagoane. Și chiar nu-s.
CFR alcătuiește 1.200 de trenuri din 800 de vagoane! În Duminica Rusaliilor, Mântuitorul a înmulțit dintr-un gest pâinile și peștii, dar cum minuni în vremea noastră nu văd a se mai face, performanța împărțirii peste vară a cifrei 800 la 1.200 cu rezultat supraunitar chiar că-i de poveste! De ce nu mai avem vagoane, asta ar fi întrebarea. În era automobilului s-au înmulțit peste noapte călătoriile cu trenul? Posibil. Într-un fel, gratuitățile populiste au adus în cârca CFR-ului o povară greu de suportat. Sunt de înțeles și de apreciat, de pildă, înlesnirile acordate studenților, dar și în vacanțe? Am un amic în Capitală, student de când îl știu ba la o universitate particulară, ba la alta, care se laudă că, în sezon, pleacă gratis dimineața la 7,30 din București cu IR 1558, ajunge peste două ore la Constanța, își face plaja și se-ntoarce seara, la fel de gratuit, cu IR 1588. Și cum nu era de-ajuns, de gratuitate beneficiază acum și masteranzii, și doctoranzii. Un doctorat durează cine știe cât, de la trei ani în sus; dacă te-ai înscris, sănătos să fii, că ești liber să te urci când vrei, gratis, în care tren poftești! Una-i studenția, alta doctoratul, care presupune de acum accederea la un statut social net diferit de acela al junelui ce-și începe viața studioasă „la douăzeci de ani / fără griji și fără bani”!
Mai sunt sumedenie de gratuități, unele de mult uitate și, riscând să devin cât se poate de impopular, menționez și pe aceea acordată urmașilor repatriaților de acum aproape un secol, care au dreptul și la un însoțitor – dacă nu mă înșel, la clasa I! Și iată că nu mai sunt locuri (adică, vagoane!), iar a-ți procura un bilet plătit de agenție pentru litoral a devenit adevărată aventură! E bine și frumos să fii galanton și să aduni voturi cu măsuri ultrapopuliste, numai că… pe spinarea altora.
Compania Națională de Căi Ferate este în cronică criză de subfinanțare, șinele nu-s schimbate la termen, restricții peste restricții, viteza de circulație a devenit ridicolă (rapidul 64 făcea, remorcat de bătrâna locomotivă cu aburi, 39 de minute de la Ploiești la București; acum, după ce linia a fost electrificată, modernizată și „europenizată”, aceluiași tren îi sunt necesare 53 de minute!), investițiile feroviare sunt mereu pe sponci, fiindcă ministerul este stors de urmările febrei autostrăzilor. În 1990 aveam 10.000 de vagoane, acum, funcționale, 800! Ultimele vagoane noi au fost cumpărate în 2003; din 2011, nici o investiție pentru înnoirea garniturilor, iar demersurile pentru noi achiziții, câte-or fi să fie, încep abia la toamnă! Așa s-a ajuns ca trenul IR 1745 pe ruta București – Baia Mare să aibă doar două vagoane (unul de clasa I). Un singur vagon de clasa a doua și până la Sighetu Marmației, 600 de km!
Se speră în achiziționarea, cândva, mai multor „săgeți albastre”, numai că aceste automotoare, destinate de fapt navetiștilor, sunt concepute pentru rute scurte, WC-urile se blochează după două ore de mers, nu-s spații pentru bagaje, nu le poți pretinde să înlocuiască trenurile de lung parcurs. Ar fi nevoie de circa 300 de milioane de euro pentru reala înnoire a parcului de vagoane. De unde, câtă vreme transportul de marfă e-n continuă scădere și, la călători, e bogăție de… gratuități? Avem o Autoritate pentru Reforma Feroviară (ARF); unde-i reforma? Nădejdea rămâne fondurile europene, adică, cine știe când, cum și cât. Ministrul a declarat că „vrem să aducem transportul feroviar barem la nivelul anului 1989.” Adică, avansăm… înapoi! Curat reformă!