Fiind oameni ca și noi, sfinții au căutat mereu să facă voia lui Dumnezeu. Și curățindu-și viața prin credință și fapte bune, sfinții s-au făcut lăcașuri ale Duhului Sfânt, vase pline de apa cea vie. Astfel că Dumnezeu i-a binecuvântat și a rânduit ca sufletele lor să petreacă în veșnica bucurie din ceruri, iar trupurile lor să păstreze pe pământ semnele și puterea vieții lor binecuvântate. De aceea, Sfânta Biserică a rânduit ca aceste moaște să fie puse la închinare și cinstire, spre folosul și desăvârșirea credincioșilor. În acest mod, creștinul ia aminte mai ușor la viața lor sfântă și primește har pentru întărirea credinței și putere pentru a le urma faptele lor cele bune.
De cele mai multe ori, sfintele moaște sunt depuse spre închinare în sicrie sau chivoturi împodobite și îmbogățite de credincioși. Aceștia fac donații pentru folosul duhovnicesc primit prin mila sfântului respectiv. Fiecare închinător simte nevoia de a-și lăsa darul său cât de mic, jertfa sa de prețuire și iubire către sfânt.
Mergând spre locul special amenajat pentru cinstirea sfintelor moaște, credinciosul trebuie să păstreze buna cuviință. În caz că mai sunt și alte persoane, fiecare să se închine la momentul potrivit, așteptându-și răbdător rândul. Nu trebuie bruscați ceilalți închinători, căci, deși Împărăția lui Dumnezeu se ia de către cei ce se silesc, sârguința trebuie să fie în dragoste și fapte bune, nu în acțiuni străine de duhul păcii lui Hristos. De aceea, respectarea celorlalți închinători este prilej de bucurie pentru sfântul care privește.
Mergând spre închinare, trebuie să ne rugăm sfântului respectiv pentru ajutor și luminare. Nu este necesar să se folosească multe cuvinte, pentru că sfântul știe de cele ce avem nevoie. Trebuie doar să avem evlavie și credință că sfântul ne va ajuta în modul în care ne vom folosi cel mai mult. Dacă așteptarea se prelungește, în acest timp se pot citi rugăciuni, acatistul, paraclisul sau viața sfântului. Acestea se vor face în liniște pentru a nu-i deranja pe ceilalți închinători.
La rândul cuvenit, apropiindu-ne de raclă, ne închinăm și cădem în genunchi, sărutând și rugându-ne sfântului respectiv. Dacă spațiul și timpul permit, se pot face închinăciuni sau metanii, dar trebuie avut mereu în vedere să nu deranjăm sau să-i întârziem pe ceilalți la închinare. Ca nu cumva, vrând să dăm cinste sfântului, să disprețuim faptele lui cele bune, neurmându-i exemplul în iubirea față de aproapele. Să nu uităm că el ar vrea ca să-i urmăm faptele și credința mai mult decât să-i oferim o închinare superficială și egoistă care uită de iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Sfintele moaște se cinstesc prin sărutare. Trebuie menționat faptul că buzele și fața trebuie să fie curate pentru a nu întina și murdări cele pe care vrem să le cinstim. În nici un caz nu trebuie luat ceva din cele puse la închinare „ca amintire”. Profanarea lucrurilor sfinte nu poate atrage decât mânia lui Dumnezeu și necazul făptuitorului care a îndrăznit așa ceva.
Plecând de la închinare, credinciosul trebuie să păstreze în minte exemplul sfântului. El trebuie să sporească rugăciunea, să-și înmulțească milostenia și să-și întărească efortul în săvârșirea tuturor faptelor bune. Doar urmând exemplul sfinților, fiecare creștin va putea ajunge în comuniunea de iubire a Împărăției lui Dumnezeu. (Alexandru ULEA)
