Puțină lume mai știe că în Bucovina a existat o solidă comunitate a maghiarilor. Astăzi, puține elemente mai aduc aminte de trecerea maghiarilor prin această regiune a țării. Istoria zbuciumată a acestei comunități pe meleagurile Bucovinei s-a sfârșit brusc, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Conform recensământului din 1930 maghiarii reprezentau 1,4% din populația Bucovinei, fiind estimați la circa 12.000 de persoane, populație care a crescut ușor în anii următori. Cum s-a ajuns ca o comunitate atât de mare să dispară pur și simplu în câteva luni nu este nici un mister. Datele istorice sunt foarte clare, iar istoricul rădăuțean Daniel Hrenciuc și lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, au oferit amănunte despre exodul maghiarilor din Bucovina.
Plecarea maghiarilor din Bucovina s-a produs în conjunctura internațională complexă din anii 1938-1941. În acei ani tulburi pentru Europa s-a pus problema repatrierii maghiarilor în Ungaria, dar nu de către autoritățile române, ci la inițiativa guvernului de la Budapesta. „Istoricul rădăuțean Daniel Hrenciuc, cunoscut specialist al istoriei minorităților din Bucovina, e de părere că degradarea climatului tolerant al Bucovinei și atmosfera creată după Dictatul de la Viena au favorizat repatrierea maghiarilor din satele bucovinene”, ne-a declarat lectorul Radu Florian Bruja.
Potrivit universitarului sucevean, în favoarea acestei repatrieri s-au arătat a fi un grup de preoți maghiari în frunte cu Kálmán Námeth, din Vornicenii Mari, Bavrii Anton, din Măneuți, și Elkeș Deneș, din Dornești. Premierul maghiar Pál Teleki a analizat posibilitatea repatrierii în toamna anului 1940 și Legația Ungariei de la București a fost însărcinată să pregătească mutarea. În februarie 1941 locuitorii maghiari din Bucovina au primit un formular pe care trebuiau să îl completeze dacă optau să părăsească România.
„Inițial aceștia trebuiau să se stabilească în regiunile Cluj și Bihor – Satu Mare, trecute sub administrație maghiară în urma aplicării Dictatului de la Viena. Primele 200 de familii de maghiari bucovineni chiar s-au instalat în toamna anului 1940 în județul Satu Mare, în case care au fost abandonate de români. Preotul Kálmán Námeth a trimis o scrisoare din Carei, unde obținuse o parohie în martie 1941, către conaționalii săi din Bucovina, îndemnându-i să-și vândă proprietățile și să ceară Legației Ungariei din București să îi susțină în demersul lor de repatriere”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.
Case incendiate sau dărâmate și proprietăți vândute
Inițial, a fost fixată ziua de 5 martie 1941 ca dată pentru plecarea maghiarilor bucovineni. Apoi a fost amânată pentru 15 martie, deoarece maghiarii din Iacobești fuseseră împiedicați de autoritățile de la Suceava să completeze actele de plecare.
„Ungurii au fost solidari cu cei din Iacobești, dar măsurile luate au fost dure și au înveninat atmosfera. Unii și-au incendiat locuințele, alții le-au transformat în lemn de foc, au fost cazuri când și-au tăiat pomii din grădini sau au refuzat să lucreze pământul. Mulți maghiari și-au vândut bunurile în speranța că vor pleca mai repede. Alții și-au dărâmat casele, iar unele proprietăți au fost părăsite în grabă fără să fie preluate de cineva în administrare. Adversitatea dintre România și Ungaria provocată de Dictatul de la Viena a prins la mijloc și populația maghiară din Bucovina. Pentru a arăta că au fost prigoniți în România, etnicii maghiari și-au distrus proprietățile. Peste 100 de proprietăți au fost incendiate sau distruse în Dornești, Măneuți și Țibeni. Doar între 21 și 31 mai au avut loc trei incendii la Măneuți, deși în localitate nu mai fusese nici un astfel de eveniment de mai bine de un deceniu. Atrași de propaganda maghiară, tineri ce nu împliniseră 16 ani s-au căsătorit pentru că circula zvonul că vor fi împroprietăriți în Ungaria”, a menționat lectorul Radu Florian Bruja.
Maghiarii au părăsit Bucovina din Gara Dornești, în grupuri de 400-500 de persoane pe zi
În condițiile ocupării Iugoslaviei de armatele Pactului Tripartit s-a pus problema emigrării maghiarilor din Bucovina în regiunea Bácska (în teritoriul iugoslav al Vojvodinei primit de Ungaria în urma acestei invazii). În zilele de 26-27 aprilie un reprezentant al Legației Ungariei din București a venit în județul Rădăuți pentru a inventaria bunurile pe care maghiarii le mai aveau. Începând cu 11 mai 1941 până în 21 iunie 1941, maghiarii au părăsit Bucovina, fiind îndrumați de un Consiliu Guvernamental din Budapesta privind repatrierea maghiarilor din străinătate. Ei se adunau în Gara Dornești și plecau cu trenul în grupuri de 400-500 de persoane pe zi. În iunie 1941 statul român și cel ungar au semnat un acord juridic prin care cei ce părăseau țara erau considerați definitiv plecați, pierzând cetățenia română.
„Cifra exactă a celor care au părăsit Bucovina nu se știe cu exactitate. Daniel Hrenciuc vorbește de puțin peste 13.000 de maghiari stabiliți în Bácska și Baranya. Un cercetător străin care a studiat mișcările de populație din Europa Centrală vorbește de peste 15.000. Alți cercetători români susțin că nici nu existau atât de mulți maghiari în satele Bucovinei”, a arătat lectorul universitar Radu Florian Bruja.
Potrivit cadrului universitar sucevean, soarta maghiarilor plecați din județele Rădăuți și Suceava avea să fie dificilă. Condițiile din „noua patrie” au fost sub așteptările lor. Unii chiar au intenționat să se întoarcă, unii din cei care și-au păstrat cetățenia română revenind în mod clandestin. Repatrierea însemna pentru ei așezarea în teritoriul național al Ungariei.
„În condițiile în care Ungaria a împărtășit soarta Germaniei la finalul războiului, Bácska a redevenit parte a Iugoslaviei. Pentru maghiarii bucovineni deveniți indezirabili în ochii sârbilor începea un nou exil.
Bunurile maghiarilor rămase în Bucovina au fost preluate de statul român și împărțite românilor proveniți din nordul Bucovinei, din nord-vestul Transilvaniei sau din Cadrilater. În 1945, bunurile maghiarilor au făcut obiectul noii reforme agrare. Indiferent câți maghiari au părăsit Bucovina, repatrierea lor, care a făcut parte dintr-un cadru mai larg al mișcărilor de populație din timpul și de după cel de al Doilea Război Mondial, a reprezentat un proces de destrămare a Bucovinei multietnice, multiconfesionale și multiculturale”, a spus Radu Florian Bruja.
Cum s-au stabilit maghiarii în Bucovina
Maghiarii din Bucovina s-au așezat aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea încă de pe la 1784-1786. Cei mai mulți istorici sunt de părere că aceștia sunt la origine secui din Ciuc și Trei Scaune. În condițiile reorganizării sistemului de frontieră din estul Transilvaniei, aceștia și-au pierdut privilegiile.
„După masacrul de la Madèfalva din ianuarie 1764 (azi Madefalău, în județul Harghita) împotriva acestora, aproape 3.000 de secui au decis să plece în Moldova. Încorporarea nord-vestului Moldovei de către austrieci i-a determinat să se stabilească în această regiune, devenită Bucovina. Vechii secui s-au înregistrat la recensămintele din Austro-Ungaria și România după 1918 ca unguri, așa cum au rămas în conștiința românilor. Și-au întemeiat câteva colonii: Andrásfalva (azi Măneuți), Hadikfalva (Dornești), Istengetis (Țibeni), Józseffalva (Vornicenii Mari) și Fogagjisten (Iacobești) sau au trăit răspândiți în alte localități. Ei au conviețuit în general în mod pașnic cu locuitorii Bucovinei, devenită cu trecerea timpului o regiune multietnică și multiconfesională”, a menționat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.
