Crăciunul nu este prea departe și fiecare creștin începe ușor, ușor să își formuleze propria ‘listă’ de dorințe. Având în vedere că fără un buget visele nu prea au șanse să se realizeze, o revistă italiană le-a adresat cititorilor săi o întrebare mai mult decât dificilă: ‘Sub Pomul de Crăciun găsiți 15.000 de euro. Cum îi cheltuiți?’.
Sondajul a fost lansat de revista Per Me, iar răspunsurile au fost diferite, în funcție de sexul respondenților. Cele mai multe dintre doamne, mai precis 34 la sută, ar dori să cheltuiască banii pentru o călătorie în jurul lumii, în timp ce domnii sunt mai cu ‘capul pe umeri’, preferând să nu îi risipească. 36 la sută dintre respondenții de sex masculin au declarat că ar pune banii deoparte pentru a-i folosi la nevoie. Femeile intervievate, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, sunt mult mai romantice și mai visătoare, ele alegând aventura pentru că, așa cum spune psihologul Luciano Di Gregorio, ‘ele nu se lasă descurajate de faza de criză și de incertitudini pe care o trăim și nu renunță la vise. Călătoria înseamnă libertate, descoperiri noi și experiențe inedite’. Alte 21 la sută dintre doamne ar dori să investească banii în propria persoană, pentru a se răsfăța și a se simți bine. 11 la sută dintre respondente și-ar schimba garderoba, iar zece la sută și-ar plăti un abonament la un centru de frumusețe. În opinia lui Di Gregorio, aceste opțiuni sunt generate de dorința de a fi în armonie cu ele însele. ‘A se simți în armonie cu propriul trup este o necesitate importantă pentru femei, care reflectă dorința de a avea mult timp de dedicat propriei persoane și intenția de a face în sfârșit asta fără a se simți prea vinovate’. Și, în fine, pe ultimul loc pe podium, cu 16 la sută dintre opțiuni, se află intenția de a-și achiziționa un autoturism nou.
Bărbații, cu ‘capul pe umeri’
Cei mai mulți dintre domni ar pune banii deoparte, demonstrând astfel, dacă mai era nevoie, că sunt puternic ancorați în realitate. În acest sens, Di Gregorio afirmă că bărbații sunt mult mai afectați decât femeile de situația economică internațională, de război și de semnalele de alarmă cu privire la distrugerea mediului. Această teorie este confirmată și de rezultatele sondajului. Puținii respondenți care au ales o călătorie de vis au fost tinerii sub 34 de ani, studenții și burlacii, care nu au responsabilități familiare. Un autoturism nou rămâne un vis pentru 19 la sută dintre domni, în timp ce doar cinci la sută și-ar investi banii într-o garderobă nouă. Tehnologia și fitness-ul sunt subiecte care suscită puțin interes printre bărbați: trei la sută dintre ei și-ar cumpăra un ultimul model de ‘home theater’, în timp ce doar unu la sută și-ar dori un antrenor personal. În rest, atât domnii, cât și doamnele nu sunt prea interesați să își schimbe ceva la propriul corp, dorință exprimată de doar doi la sută dintre respondenți, unu la sută și-ar cumpăra o bijuterie și, în fine, tot un procent ar folosi banii pentru a merge la un psiholog.
Click News




