Cum ar trebui să primească creștinul bucuria Învierii ca finalitate a Patimilor Mântuitorului?

După tristețea îngropării Domnului, răsare vestea cea aducătoare de biruință a Învierii Domnului. Îngerul strălucitor trimis din înaltul Cerului a prăvălit piatra cea mare de la ușa mormântului și le-a vestit dis-de-dimineață femeilor mironosițe că Învățătorul și Domnul a biruit moartea. Bucuria purtătoarelor de aromate s-a răspândit degrabă în cetatea Ierusalimului și în ținuturile dimprejur.
Lumina Învierii și biruința asupra morții reprezintă astăzi, cum a fost mereu, marea bucurie a creștinilor. Învierea Domnului ne încredințează că moartea noastră nu este o finalitate.
Așadar, moartea poate fi învinsă.
Dacă Domnul a înviat, înseamnă că vom învia și noi în ziua aceea.
Marii Părinți ai Bisericii au trăit mereu în această lumină a Învierii, spuneau și altora când se întâlneau: „Hristos a înviat, bucuria mea!”, nu doar în perioada pascală și vorbeau întotdeauna despre veșnica Împărăție a iubirii lui Dumnezeu, Cel în Treime.
Cu multe zile înainte de Sfintele Pătimiri, Mântuitorul a prevestit încercările, batjocoririle, crucificarea și moartea, dar a subliniat că El va învia a treia zi.
Învățătorul lumii – Dumnezeu adevărat fiind – a stricat legătura morții și a revenit la viață, nu pentru a muri din nou, așa cum s-a întâmplat cu prietenul său Lazăr, ci pentru a se înălța la Cer, de-a dreapta Tatălui, de unde venise ca să ne înalțe și pe noi pământenii, întru netrecătoare bucurie alături de Cel care ne-a creat.
Învierea este momentul marilor trăiri creștine. Nu-i doar o sărbătoare petrecută în jurul meselor îmbelșugate, a „iepurașilor” sau a obiceiurilor diversificate promovate de adevărata „industrie de consum” apărută în preajma Sfintelor Paști sau a Crăciunului. Nu. Învierea înseamnă, de fapt, ceva mult mai profund. Este o trăire inefabilă, o stare care ne desparte de efemer și ne înalță în altă „Împărăție”, dacă ne-am împodobit, din vreme, candelele despre care vorbesc Evangheliile.
După întristarea Pătimirilor ne așteaptă ceea ce a făgăduit Biruitorul morții. Puțină osteneala, veșnică odihnă!
Așadar, bucurați-vă, iar lumina sărbătorii să nu se împuțineze vreodată. Cu ea să călătorim, când va fi poruncă, în Împărăția luminii veșnice.
(Diac. George Aniculoaie, www.ziarulumina.ro)