Și ne-a mărturisit părintele Vasile Gavrilă, că l-a întrebat chiar sfinția sa același lucru pe un alt părinte – Arsenie Papacioc. „Cum ar trebui să ne spovedim – pe larg, rezumat, cu listă sau fără, cu context, cu detalii, citind un Îndreptar….?”
Iar părintele Arsenie i-a spus așa: „Păcatul trebuie mărturisit în gustul și-n mustul lui.”
Și a continuat părintele Vasile Gavrilă: „Păcatul trebuie mărturisit în gust – adică mărturisind ce ai simțit când l-ai făcut și în must – adică spunând cum îl vezi și cum te vezi acum, din mocirla în care te-a adus. Trebuie mărturisite starea și mizeria. În realitate, nu există păcate mari și păcate mici, cum nu există clasificare a păcatelor. Păcat e tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu – oricât de grav sau de neînsemnat ar fi. Cel mai mare păcat din viata ta este păcatul care te desparte de Tatăl tău. E greșit când spunem uneori că Dumnezeu ne întoarce spatele – asta nu se întâmplă niciodată; în realitate, doar noi suntem cei care, prin păcat, îi întoarcem spatele Lui. Nu contează de ce am făcut păcatul, nu contează decât starea în care ne-a adus. Nu are importanță dacă facem sau nu liste cu păcatele înainte de spovedanie, dar e important să nu cădem nici în patima rigurozității. Tâlharul de pe cruce n-a avut Îndreptar de Spovedanie și nici nu și-a înșirat toate păcatele vieții. Dar a fost în starea de căință adevărată. Nu avem nevoie de cinci ore ca la psiholog să ne mărturisim; în fața lui Hristos contează doar inima cu care te spovedești, iar El îți răspunde tot în inimă. Deci nu scotociți după formulări ale păcatelor. Căutați să vedeți ce vă desparte de Dumnezeu și mărturisiți simplu, în felul vostru unic fiecăruia fapta sau gândul – mare sau mic, regăsit sau nu în cărți, scris sau nescris pe listă…”
(sursa: www.esticegandesti.blogspot.com)
