Întrebarea din titlu se potrivește în mai multe direcții, începând cu reprezentarea noastră în Europa, deci cu clasamentul final al play-off-ului, și terminând cu situația existentă azi, la ora la care citiți rubrica asta, la noi în oraș. Ba chiar în județ. Am să încep chiar cu asta: cum ar fi mai bine, să avem echipă de fotbal în liga secundă, sau nu? Varianta optimă de răspuns, cred eu, ar fi: cel mai bine e să avem echipă în prima ligă, dar dacă nu se poate încă, atunci sigur că trebuie să ne mulțumim cu liga secundă. De fapt, chiar avem, dar pentru cât timp de acum înainte? Până la etapa următoare? Până la finalul campionatului când, deși nu retrogradăm, dispărem din peisaj? Păi să nu-ți vină să înnebunești? Adică pe fotbal nu picăm, dar pe bani da!? Adică pe lipsa de bani. Nu te ia cu rău la cap și la inimă când afli că ditamai județul nu cuprinde, pe toată suprafața sa (a doua din țară, nu?), măcar doi, trei sau 1.000 de cetățeni în stare să susțină fotbalul cu cele 300.000 de lei cât i-ar fi suficient pentru a supraviețui? Sigur că măsura aproape disperată propusă de primarul Lungu, respectiv colecta publică, poate rezolva problema, dar nu e mai mare rușinea să constați că zecile de miliardari suceveni (vreți să vă dau eu, acum, o listă cu vreo 30, fără să mă gândesc nici măcar 5 secunde?) se dau ori surzi, ori săraci lipiți (e drept că mulți dintre miliardarii ăștia pe care îi știm și eu, și dv, sunt cu venituri 0 – zero! – conform fișei fiscale de la ANAF!), dar dincolo de aceste „amănunte” sunt convins că e vorba nu doar de evaziune, ci mai ales de o ne-sim-ți-re nemărginită. Da, ieri am contribuit și eu cu 20 de lei, câte 10 de la mine și de la soția mea, și vă rog pe ceilalți 14.998 de suceveni care înțelegeți ce spun eu aici, să mergeți la banca aia unde e deschis contul și, tot cu câte 10 lei, să-i pălmuiți pe nesimțiții ăia de sărăntoci miliardari! Cu siguranță că pentru oricare dintre noi, cei 10 lei se simt mai mult decât s-ar simți cele 300.000 la ei. Dacă însă ne iese chestia asta, vom avea o mulțumire mai mare decât o au nesimțiții ăia care falsifică declarațiile de venituri. Și sigur vom dormi mai liniștiți decât ei.