Cum am vorbit în tren

A apărut noul Mers al trenurilor, cartea cu cel mai mare tiraj din România. N-o onorează nimeni c-o recenzie, din pricina prejudecății că orarele hotărâte de CFR sunt indiscutabile, imuabile și irefutabile. Aș! Ca-n orice făptuire lumească, și-n rânduiala mersului de tren perfecțiunea rămâne o iluzie, iar loc de mai bine sălășluiește berechet. O primă constatare: Compania Națională de Căi Ferate este deplin mulțumită de sine, câtă vreme procedează, mai ales pe liniile din Moldova, conform dictonului caragelian „să se modifice, dar să nu se schimbe nimic.” Pleca din Huși trenul 6432 la 6,10? La 6,10 se urnește și după noul mers. Tot după vechiul orar circulă, pe alte secții moldave, și tr. 6436, 6431, 6433, 6422, 6411, 6493 etc. etc. Alte plecări și sosiri sunt clintite cu 2-3 minute în sus și-n jos, să nu se spună că nu-i dorință de schimbare („motorul progresului”) și că Serviciul Mersurilor de Tren ia leafa de pomană. Curajoase idei înnoitoare doar în partea de jos a hărții, în Muntenia adică, unde-i mare vânzoleală. Se vede de la o poștă că-i o zonă românească mult mai dinamică și pusă hotărât pe fapte mari. Târgul Pietroșița, care n-a prea văzut cum arată un tren accelerat, s-a trezit peste noapte blagoslovit cu nu mai puțin de 4, toate, direct București. Din gara Titu pleca un singur accelerat – și-acolo-s de patru ori mai multe. Unul singur ajungea la Câmpulung Muscel, tot unul, la Curtea de Argeș. După noul Mers, se-nghesuie pe respectivele trasee câte 4 „săgeți albastre” ori garnituri tradiționale ridicate la rang de accelerat. Ceea ce nu-i rău deloc și demonstrează că Administrația CFR a deschis în sfârșit ochii, înțelegând că penuria cronică de călători nu se tratează anulând trenuri. Dimpotrivă, trimițând pe șine garnituri capabile, prin regimul de viteză asigurat și prin orele de plecare chibzuit așezate, să concureze transportul auto de călători, la un moment dat învingător detașat într-o competiție surdă și acerbă. De altfel, automotoarele pompos denumite „săgeata albastră” chiar pentru astfel de trasee (scurte, cel mult medii) au fost construite; trimiterea lor în misiuni de lung parcurs fără dotările cuvenite (eternă coadă la unica toaletă!), fără spații pentru bagaje etc. nu-i decât aparent în favoarea călătorului. Dar au rămas pe mai departe orașe reședință de județ, din preajma Bucureștilor, și fără astfel de trenuri directe. Notabilităților de acolo le vine mai ușor să călărească mașinile statului decât să insiste pe lângă mahării căii ferate să pună la dispoziția simplului cetățean (sintagma face carieră!) trenuri convenabile. De la Alexandria până-n Capitală, de pildă, nu te duc decât amărîte de personale, cu schimbare la Roșiori, și ajungi după trei ore și jumătate de trăncăneală cu opriri la toate porțile. Motiv pentru care cetățenii din Capitala Teleormanului au toată îndreptățirea să apeleze la serviciile microbuzelor – ba chiar se vorbește că ar exista interese, ingerințe și presiuni ca lucrurile să rămână așa cum sunt. Dacă-i exagerare să vorbim, în stilul statisticilor oficiale, despre dublarea capacității de transport pe secția Mărășești-Panciu (circula un singur tren în 24 de ore; acum, sunt două…) se cuvine să remarcăm faptul că la Pitești, la Rm Vâlcea, se poate ajunge evident mai lesne și la ore mai potrivite. Nu același lucru se poate spune despre relația Hârlău-Iași (pe care degeaba o dăm de exemplu la fiecare schimbare de Mers) unde se menține aceeași imposibilă oră de plecare (4,06), care obligă prezumtivul călător să se scoale la 3 dimineața, spre a ajunge la 6,13 în Iași, pe întuneric, când mai toate firmele, băncile, mall-urile se deschid pe la 9-10. Normal că pe această rută Calea Ferată a pierdut partida în favoarea microbuzului de ora 7! În rest (voi reveni, după o lectură comparativă mai amănunțită) câteva regrete: la Putna ajung acum doar 4 trenuri, față de 11 în urmă cu 20 de ani, la Galați (de la Bârlad) 3 în loc de 7 (etc. etc.), că au dispărut trenurile directe București-Constanța și că marea hibă a CFR-ului, constând în practicarea unor viteze tehnice și comerciale demne de Tombuctu și Zimbabwe rămâne bună în grad. Cum am vorbit în tren.