Cum altfel decât „națională”!?



Nu, nu e vorba despre echipa națională de fotbal, deși și ea ar merita abordată într-un articol, ci despre așa-numita Arenă Națională, fosta Lia Manoliu, fostă și 23 August. După demolarea celui vechi, tare ne-am mai bucurat că vom avea și noi, după decenii, un stadion cu adevărat mare și elegant, pe care să ne putem bucura, din când în când, ba de un Real Madrid, ba de un concert Rolling Stones. Dar, întrucât acțiunea thrillerului se desfășoară în România, adică în țara ăsta prost făcută, încă de la început, bijuteria preconizată a arătat niște defecte de fabricație: gazonul nu prea avea chef să stea în poziția orizontală, pe ici, pe colo, mai cădea ploaia, acoperișul nu glisă când era nevoie de el și încă alte câteva (sute de) mici erori. Însă încă de la inaugurarea petrecută în răgetele numitei Inna și a Imnului reinventat de guristul favorit al unei tenismene presupus competitive, lumea s-a bucurat. Era, chiar așa, șchiop, un pas înainte. S-au jucat acolo, preț de câțiva ani buni, meciuri de toate felurile, de la amicalul inaugural la o finală de cupă europeană și de la preliminarii de Euro ori Campionat Mondial la nivel de Națională, până la împiedicăciuni din campionatul românesc din România! Nu știu să spun nimic despre concerte, dar parcă n-au mai fost după cel cu Rolling Stones de dinaintea demolării celui vechi. Oricum, nu s-a pus niciodată, dar absolut NICIODATĂ, problema că locul ar putea deveni un abator uman, văr primar cu Auschwitz-ul. N-a sesizat nimeni vreun pericol, de nici o natură. Până când… Ei bine, până când isteria Colectiv/colectivă ne-a lovit din toate pozițiile. Din acel nefericit moment, am început să ne îndoim de calitatea materialelor folosite de nemți, de ignifugarea acoperișului, de parcă nemții ar putea construi vreodată ceva fără să ia în calcul orice amănunt. Cea mai tare mi s-a părut asta: că stadionul e bun pentru orice chestii (fotbal, concerte, ziua lui Ponta și ce-o mai fi!) cu condiția să nu-i tragi capacul numit acoperiș. Dacă o faci, stabilimentul se transformă din „arenă” în „incinta” și devine pericol mortal pentru popor. Băăă, da’ voi n-ați văzut că (pardon) când a trebuit tras n-a funcționat!? Deci dați-i dracului o dată avizul ăla, că doar n-om juca cu Spania la Pătârlagele!



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian