Cum alegem bijuteriile



Colierele foarte lungi completează perfect ținutele sobre Foto: VEER
Colierele foarte lungi completează perfect ținutele sobre Foto: VEER

Bijuteriile, preferatele femeilor, reflectă personalitatea celei care le poartă, la fel ca și hainele sau machiajul.
În general, bijuteriile trebuie alese în așa fel încât să pună în valoare punctele forte ale corpului dumneavoastră și să confere strălucire, eleganță sau o notă de originalitate ținutei. De aceea, accesoriile sau bijuteriile nu trebuie alese la întâmplare, ci este bine să fie asortate cu hainele, dar și cu machiajul, în așa fel încât să formeze un puzzle perfect.
Cum și cu ce purtăm bijuteriile
Trebuie să știți că nu orice bijuterie se potrivește cu orice haină sau material, ci există anumite reguli nescrise, pe care vă recomandăm să le respectați pentru a asigura succesul ținutei dumneavoastră.
Lănțișoarele se află în topul preferințelor doamnelor, poate tocmai datorită varietății de lungimi pe care le pot avea. Dacă alegeți un lănțișor scurt, ideal este să-l asociați cu o pereche de cercei micuți și să-l purtați cu o bluză cu decolteu rotund, care scoate în evidență bustul. Evitați lănțișoarele extrem de scurte, care stau fixe în jurul gâtului, și alegeți coliere ale căror pandantive ajung la nivelul sânilor: este un artificiu care dă impresia de alungire a bustului. Colierele foarte lungi și, de obicei, subțiri, completează perfect ținutele sobre, iar acest tip de bijuterie se potrivește foarte bine cu materiale fluide naturale precum bumbacul ori tricotajele.
Bijuteriile artizanale
Aceste bijuterii sunt de cele mai multe ori fabricate din metale brute, iar pietrele folosite nu sunt șlefuite.
Pentru a le pune în valoare, fără a risca să aveți o ținută prea încărcată, optați pentru haine cu tăieturi simple, în culori neutre precum bej, alb sau maro.
Evitați să asociați bijuteriile din lemn cu haine cu imprimeuri, pentru că modelele de pe țesătură vor pune în umbră podoabele.
Brățări, cercei, inele
Brățările, fie ele subțiri sau groase, așa cum bine știți, dau o anumită eleganță brațului. Brățările subțiri și delicate evidențiază încheietura mâinii, în timp ce cele groase, gen manșetă, sunt ideale pentru mascarea unor imperfecțiuni ale acesteia.
Dacă purtați o bluză cu mâneci evazate, vă recomandăm să alegeți mai multe brățărele simple de metal; în schimb, dacă îmbrăcați un top mulat, optați pentru o singură brățară, mai mare, sau chiar o brățară-manșetă, care vă va pune antebrațul în valoare.
Varianta pentru picior a brățării se potrivește cu o fustă sau o rochie lungă lejeră, în stilul boem șic. Pentru ca o astfel de ținută să nu încarce silueta, purtați sandale fără toc, ușoare și comode.
Cerceii, accesorii nelipsite
Cerceii sunt și ei accesorii nelipsite din ținuta unei femei. Dacă preferați cerceii lungi și subțiri, trebuie să știți că aceste bijuterii creează un efect de alungire a siluetei și sunt ideale purtate cu haine pe gât sau cu decolteu în V. Dacă vă plac creolele, e bine să știți că galbenul și auriul sunt cele mai potrivite culori, care pun în evidență forma acestor cercei.
În schimb, dacă vă numărați printre doamnele care poartă cercei cu forme elaborate sau masivi, vă recomandăm să nu vă acoperiți gâtul și să nu purtați colier, pentru a evita să aveți o ținută prea încărcată.
Atenție la inele
Inelele, deși sunt bijuterii comune, trebuie alese și ele cu mare grijă. Nu vă încărcați degetele cu inele, mai ales dacă purtați haine colorate: ar fi prea mult. Când purtați o bluză într-o culoare sobră, cu mâneci lungi, optați pentru inele cu pietre colorate. În schimb, dacă purtați o cămașă ori un top cu mâneci bufante, alegeți inele fine și discrete.
Asocieri de evitat
Când alegeți bijuteriile pentru o anumită ținută, trebuie să țineți seama de materialele din care sunt făcute hainele. De exemplu, aveți grijă când purtați pulovere de lână sau tricotaje, pentru că acestea se pot agăța cu ușurință în inelele sau în cerceii dumneavoastră.
Dacă sunteți mai plinuță, nu exagerați cu numărul bijuteriilor, întrucât riscați să vă încărcați silueta.
Evitați să combinați hainele cu imprimeuri grafice cu bijuterii cu pietre mari și în nici un caz nu afișați bijuterii ce combină materiale nobile și strălucitoare, precum catifeaua, cu pietre voluminoase.