Cum a fost izbăvit în chip minunat un monah de către Sfântul Ioan Botezătorul

Un oarecare monah dintre proestoșii Sfintei noastre Mănăstiri, aflând că scriu în cronica mănăstirii minunile săvârșite de-a lungul vremii de către Sfântul Ioan Botezătorul, spre slava și cinstea lui, m-a cercetat la chilie și mi-a destănuit ceea ce i s-a întâmplat, rugându-mă mai întâi să nu-i menționez numele, nici să-l fac cunoscut cuiva. După ce i-am făgăduit, a prins curaj și mi-a povestit următoarele:
„Eu, frate Lazar, așa cum îți amintești, la începutul lunii iulie a anului trecut, 1995, am fost trimis de mănăstire la Tesalonic pentru a cumpăra diferite alimente și lucruri necesare mănăstirii. Ajungând în Tesalonic, am tras, după obicei, la un hotel, unde am și rămas peste noapte. Dar, vai mie, ticălosului, din lucrarea satanică am căzut într-o mare și neașteptată ispită. Dacă nu ar fi apucat înainte Harul dumnezeiesc și ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul, nu știu ce s-ar fi ales cu viața mea și dacă aș mai fi fost astăzi în mănăstire”.
Și spunând acestea, monahul a început să plângă amintindu-și înfricoșătoarea încercare prin care a trecut, precum și minunata lui izbăvire ce a urmat. Apoi a tăcut pentru puțină vreme. Eu, încurajându-l să-mi povestească ceea ce i s-a întâmplat, i-am făgăduit din nou că această povestire se va socoti ca o mărturisire și nimeni nu va afla vreodata numele lui, nici chiar egumenul. Auzind acestea, a continuat:
„Fratele meu, s-a întâmplat ca în camera vecină să găzduiască, împreună cu fratele ei, o tânără frumoasă din unul din satele din Halkidikis, pe care cu vreo zece ani în urmă o cunoscusem, mică fiind, în casa ei părintească, fiindcă familia ei era cunoscută de mănăstire. În acea noapte s-a întâmplat ca fratele fetei să lipsească de la hotel. Tocmai se înnoptase și eram singur în camera mea, când fata, aflând despre mine că stau în cutare cameră, a venit să mă viziteze în virtutea faptului că ne cunoșteam, așa cum am spus mai înainte. După obișnuita salutare, ne-am prins în discuție. După ce am întrebat-o despre tatăl ei și despre ceilalți membri ai familiei ei, iar ea m-a întrebat despre unii părinți din mănăstire pe care îi cunoștea, în cele din urmă fata m-a chemat în camera ei să mă ospăteze din mâncarea rămasă de la fratele ei, care lipsea, și să-mi dăruiască niște fructe pe care le adusese din sat.
La început m-am împotrivit și am refuzat propunerea ei, însă ea insista. În cele din urmă m-a prins de mână și mi-a spus: «Mergem numai o clipă și te vei întoarce imediat». O, ce nenorocire, fratele meu! Îți dai seama în ce situație grea mă aflam? Pe de o parte, cugetam la absurda, necuviincioasa și meșteșugita cursă a vrăjmașului, pe de alta, eram atras de cuvintele ei dulci, de frumusețea feciorească, de săgețile aprinse de noapte, de singurătate, de legea potrivnică ce se află în mădularele trupului… Amețisem și începusem să cedez voii ei. Cu toate acestea nu încetam să-l rog din adâncul sufletului pe Sfântul Ioan să mă apere și să nu devin jucăria și batjocora demonilor….
Și ca să nu mai lungesc vorba, am mers în camera ei, care era în celălalt capăt al etajului, la o depărtare destul de mare de camera mea. De îndată ce am intrat în cameră, a încuiat bine ușa și se pregătea să mă sărute… Închipuiește-ți acum bucuria și strigătele demonilor pentru biruința lor aproape împlinită. Dar, o minunate sunt lucrurile tale, Ocrotitorule cel mare al nostru, preaslăvite Botezătorule și Înaintemergătorule al Domnului!
În timp ce credeam un fapt deja săvârșit zdrobirea și căderea mea în păcat, deodată un fulger strălucitor a străbătut toată camera, ca și cum ar fi fost luminată de multe becuri electrice. Iar în mijlocul acestei lumini fulgerătoare s-a arătat marele Înaintemergător, care m-a apucat de piept și într-o clipă, fără să-mi dau seama cum, m-am aflat în camera mea din cealaltă parte a etajului.
Venindu-mi întru sine din uimirea ce m-a cuprins și dându-și seama de ajutorul și ocrotirea pe care le-am avut de la sfântul nostru ocrotitor, Înaintemergătorul Domnului, toată noaptea aceea am petrecut-o în lacrimi de bucurie, de recunoștință și de evlavie, mulțumindu-i cu căldură, rugându-mă și minunându-mă de marea dragoste și de ocrotire pe care le are față de noi, monahii dionisiați, neînsemnații lui fii”.
Atunci eu i-am spus: „Sfinția Ta, ca om, ai alunecat și urmarea acestei căderi ar fi fost o mare pagubă sufletească, însă Preabunul Dumnezeu te-a acoperit pentru ascultarea pe care o săvârșeai. Iar pentru rugăciunile părinților mănăstirii, a intervenit Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul mănăstirii și te-a izbăvit de la o mare cădere sufletească”. (Doxologia.ro)
(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri Dionisiate, traducere de ieroschim. Ștefan Nuțescu, editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 132-135)