Decizia Curții Constituționale din România de a declara neconstituțională în întregul ei legea privind deconspirarea Securității nu e o decizie tehnică, și care privește doar pe minoritatea din România care a avut dosar la Securitate. E o decizie fundamentală, care echivalează cu un asasinat al statului de drept, adică al acelei situații în care legea este una pentru toți și mai tare decât fiecare interes particular. Am primit imediat telefoane de la ziariști străini și de la Comisia Europeană, nu pentru că lor le pasă cine știe ce de dosarele Securității, ci tocmai pentru că le pasă de starea de legalitate. România e acum membru al statului de drept european. Mecanismul nostru de monitorizare de către UE și clauza de salvgardare au fost introduse tocmai de teama că nu vom reuși să asigurăm respectarea legilor europene pe teritoriul nostru.
Ca un stat de drept să funcționeze sunt necesare două lucruri. Unu, un corp de legi clare și necontradictorii care să fie universal cunoscute și aplicate. Doi, un anumit echilibru al distribuției puterii sociale, astfel încât nici un grup de interese să nu poată călca sau schimba legile în propriul său interes și în detrimentul altora. Ambele au fost practic demascate ca simple ficțiuni prin gestul Curții Constituționale de a scoate în afara legii o lege din anul 1999. Nu este lipsit de interes a reaminti faptul că articole din această lege (187/1999) au mai fost atacate în fața Curții Constituționale de încă șapte ori, de fiecare dată excepțiile fiind respinse. Și, deodată, la a opta sesizare și nouă ani după trecerea legii, descoperim brusc că a fost tot timpul neconstituțională! Vorba aceea, membrii Curții nu sunt legați la gură, chiar dacă precedentele șapte sesizări nu au fost formulate exact cu trimitere la partea cea mai neconstituțională din lege, membrii Curții puteau, ca și acum, să discute prin extensie toată legea în ultimii nouă ani. Culmea e însă că au făcut-o.
Și decizia de săptămâna trecută contravine unei pronunțări anterioare a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 218/2007, prin care s-a constatat că „Legea nr. 187/1999 nu instituie /…/ vreo formă de răspundere juridică /…/ ea nefăcând decât să stabilească tipurile de activități și categoriile de persoane referitoare la care opinia publică are dreptul de a obține informații prin intermediul procedurii reglementate de lege.” Pe cale de consecință, deciziile Colegiului C.N.S.A.S. nu au și au avut caracterul de sentință (pretextul pe care CC închide CNSAS este că e un fel de tribunal paralel justiției) și nu impun sancțiuni juridice pentru persoanele la care se referă. Curtea nu face deci altceva azi decât să își contrazică o decizie anterioară. Iar decizia dacă o persoană a colaborat sau nu cu fost Securitate, oricît pare de specială, e ca decizia inspectorilor sanitari că o firmă nu respectă standardele de igienă, sau a polițistului de trafic care ne dă o amendă dacă nu respectăm vreo regulă. Este o decizie administrativă, care de altfel poate fi atacată în justiție, așa cum poți ataca și ridicarea permisului de șofer, dacă crezi că și s-a făcut o nedreptate. Articolul 126 din Constituție, din capitolul „instanțele judecătorești” care spune că: „(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii” se referă exclusiv la instanțe judecătorești, care să ia decizii juridice, de genul tribunalelor poporului de la finele războiului, care pronunțau sentințe. Nici o legătură cu CNSAS.
De ce s-a contrazis Curtea și s-a făcut de râs găsind complet neconstituțională o lege care există de nouă ani, și creând precedentul că orice lege din România poate fi în această situație (nu există stat de drept acolo unde legi importante coexistă cu Constituția un deceniu, fiind însă complet neconstituționale, nu?). Este limpede că la mijloc poate fi doar un interes foarte puternic. Sesizarea a pornit de la dl. Voiculescu, zis și motanul Felix, dar oricât ar fi de bogat dl Voiculescu și oricâte canale de televiziune ar avea e greu de crezut că legea ar putea fi dată peste cap în halul acesta doar pentru el. Și cu ce folos? Percepția publicului că dl. Voiculescu a fost colaborator cu Securitatea nu o mai schimbă nimeni. Cred că dl. Ticu Dumitrescu a indicat cauza exactă când a arătat chiar la membrii Curții, sau alți membri ai justiției de vârf. Conform unei legi a Monicăi Macovei, nu poate fi magistrat cine a făcut poliție politică sub comunism. Deși legea asta e trecută de trei ani, nici un magistrat nu a fost eliminat, pentru că CNSAS nu reușea să îi dovedească. Acum, se pare că în sfârșit aveau câteva zeci de dosare: membri ai Curții Constituționale, ai CSM, ai Curții Supreme de Justiție Nomenclatura judiciară, cu alte cuvinte, care s-a repliat și s-a hotărât să își apere interesul, cu prețul provocării unui haos legal de nedescris. Și încălcând a doua condiție a statului de drept, egalitatea în fața legii. Nu e însă prima dată. Curtea Constituțională a mai declarat acum trei ani că e neconstituțional ca judecătorii ei să iasă vreodată la pensie. Nu le mai rămâne decât să declare că ei nu plătesc impozite, că și asta e contra Constituției.
Constituția noastră nu e prea bună, și legile sunt adesea proaste. Dar acest caz arată că nu din cauza asta suferim noi. Interpretarea dată Constituției în acest caz nu era justificată și nu e decât un abuz pentru care nepensionabilii judecători ar trebui trimiși imediat acasă. Că au dovedit că sunt acolo ca să apare interesul lor, nu al legii. Ca atare, mă alătur cu totul protestului CNSAS și al societății civile și îndemn pe toată lumea să facă la fel. Dacă vrem vreodată să eliberăm magistratura noastră de gașca asta de securiști moștenită de la Ceaușescu, acum e momentul. Și până una alta, sfătuiesc pe CNSAS să le publice dosarele imediat pe Internet, nu că vom avea vreo mare surpriză când le vom citi.
