Cum a coborât Păunescu pe ultima treaptă

Cu un minim efort de imaginație, ai putea crede că tocșourile de la ora zece seara sunt aidoma unei etape din „Champions League”. Turcescu ar putea trece lesne drept sobrul antrenor Wenger, Radu Moraru e confundabil cu Mourinho iar Răzvan Ionescu e un fel de Capello cu bărbia mai puțin voluntară. Toți acești strategi își conduc băieții de pe marginea terenului, îi îndeamnă să „pună presiune” pe adversari, încurajându-i uneori să simuleze faulturi, altfel inexistente.
Un astfel de meci am urmărit într-o recentă etapă de „Champions League”, când am apreciat modul în care vedeta Adrian Păunescu, impecabil încurajată de pe banca tehnică de Moraru-Mourinho, a condus ostilitățile din teren, driblând și șutând la poartă din orice poziție.
A reieșit așadar că Păunescu e un fel de lebădoi, cu o grație și o gingășie a penajului, pe care doar ideile noastre preconcepute le ascund vederii. E drept, nea Adrian a ales la un moment dat comunismul, dar n-avea încotro, căci nu exista altă marfă politică pe piața românească. Dar, după 1990, s-a reabilitat vârtos și s-a purtat ca un apostol al binelui, lucru pe care l-am scăpat din evidențele noastre, ceea ce nu-i tocmai corect. Dacă ne interesează, nici pâine nu mai mănâncă, ceea ce ar trebui să ne spună multe.
Deoarece mi s-a părut că Moraru-Mourinho e mai atent la arbitrajul reitingului, decât la ferpleiul elevului său, o să amintesc un episod din trecutul de după 1990 al lui Păunescu.
La 8 martie 1994, Păunescu afirma, în plenul Senatului, că deține documente incriminatorii despre Corneliu Coposu, din care ar rezulta că acesta a fost informator al Securității, după eliberarea din pușcărie. Și, pentru ca lucrurile să capete greutate, două zile mai târziu, pe 10 martie 1994, ziarul „Vremea” publica articolul „Turnătoriile lui Corneliu Coposu”.
Pe 29 martie 1994, însuși directorul SRI, Virgil Măgureanu, avea să declare presei că „toate afirmațiile privind activitatea de informator a domnului Coposu sunt gratuite”… Dar pe Păunescu prea îl durea undeva, ca să-și prezinte scuze.
Elocvent e că și Alex. Ștefănescu s-a lămurit de mult în privința vechiului său prieten Păunescu. În încheierea unui text publicat tot în acea perioadă de după 1990, Alex. Ștefănescu scria: „Dacă ar exista o scară Richter a decăderii morale, treapta cea mai de jos ar constitui-o, fără îndoială, batjocorirea lui Corneliu Coposu. Adrian Păunescu a coborât, de curând, pe această ultimă treaptă.”