Cum a ajuns „celebru” Sfântul Sisoe cel Mare?

Zis-a avva Sisoe: caută-L pe Domnul și nu căuta unde locuiește”.
Nu cred că există cineva care a crescut cu desenele animate ori cu filmele din ultimii 20 de ani, care să nu fi auzit, cel puțin în trecere, expresia cu valoare de maximă mirare: „Sfinte Sisoe!”. Numele pare exotic, iar gândul ne duce spre un sfânt pomenit în Occident ori doar spre un personaj inventat. N-am putea crede că în miezul cinematografiei moderne și mai ales în traducerile de la noi este pomenit un sfânt ortodox, și încă unul de pateric… Da, chiar dacă am auzit prima dată despre Sfântul Sisoe în filme și în desenele animate, acesta nu este doar un personaj, ci este un Sfânt al Bisericii creștine din primele patru secole. O persoană istorică, și nu un personaj.
Așa cum ne adeverește sinaxarul zilei de 6 iulie, Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare a trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, la începutul secolului al IV-lea. A fost continuatorul unei mari tradiții monastice, lăsate moștenire de către Sfântul Antonie cel Mare. La puțin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate cu mulți tineri care doreau să devină călugări, părintele Sisoe s-a hotărât să meargă într-un loc mai liniștit, în care să-și trăiască viața doar pentru Dumnezeu. A intrat în pustie și nu a mai ieșit de acolo timp de 72 de ani. 72 de ani în dragostea lui Dumnezeu și în rugăciune pentru întreaga lume!
Chiar dacă era foarte căutat pentru cuvântul său înțelept, Sfântul Sisoe a preferat întotdeauna calea simplității. Nu avea învățături mari ori teologice, ci cuvinte simple, legate de viața sa sărăcăcioasă. După 72 de ani de pustie, Patericul a memorat 52 de apoftegme, adică întâmplări și cuvinte înțelepte ale Sfântului Sisoe cel Mare. Din toate reiese simplitatea și claritatea opiniei sale despre viața creștinească. Pentru a înțelege gândirea și modul perceperii vieții creștine de către Sfântului Sisoe, vom reda trei din cele mai importante mărturii rămase despre sfinția sa:
* „Un frate a întrebat pe stareț, pe fericitul Sisoe, zicând: Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat? Starețul a răspuns: Scoală-te, fiule, și te vei mântui. Zis-a fratele: Dar, după sculare, iarăși am căzut. Starețul a zis: Scoală-te iarăși. Fratele i-a zis: Apoi, până când va fi căderea și scularea mea? Starețul a răspuns: Până ce sfârșitul te va ajunge și te va găsi ori în cele bune, ori în cele rele. Deci, totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfârșitul”.
* „Un frate, făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe și i-a zis: Mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate și eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga, zicând: Nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: Nu voi înceta, până nu voi face izbândă. Și a zis bătrânul: Să ne rugăm, frate! Și sculându-se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuință de Tine ca să porți grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: Nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă!”
* „Se spune despre avva Sisoe Tebeul că, după ce ieșea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, pășind iute și asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el, făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el”.
Chiar dacă spiritualitatea creștină a dorit și a scos în evidență mai mult minunile Sfântului Sisoe, peste veacuri numele său a rămas în legătură cu bucuria de a trăi viața în mod simplu.
Se pare că în filmografie numele Sfântului a intrat prin popularizarea unei opere a americanului George Thomas Stokes (1843-1898) – nimic altceva decât un roman brodat pe viața Sfântului Egiptean. Ideea centrală a operei occidentale este legată de invocarea Sfântului în caz de nevoie, romanul povestind modul în care Sfântul a salvat cinci copii din mâinile diavolului. Sisoe avea o soră, mamă a șase copii, dintre care cinci au fost răpiți de către demoni. Aflând drama surorii sale, Sfântul a alergat după diavol, silindu-l să elibereze pe copii. În încheiere este invocat un testament verbal al Sfântului: „Unde se va citi povestea aceasta și va fi pomenit numele său, diavolul nu se va apropia. Eu mă fac muscă – zice duhul necurat – eu mă fac păianjen, eu mă fac ogar și toate nălucirile văzute și nevăzute și merg de smintesc femeile și iau copiii și am 19 nume… Dar unde voi găsi numele lui Sisoe, nu mă voi apropia de acea casă, la șapte mile voi fugi, nici de nimeni câți vor fi în acea casă, până va fi cerul și pământul”.
Răspândirea cărții în mediul american a făcut ca numele Sfântului să fie des pomenit – chiar dacă mulți dintre cei care îl rostesc astăzi nu realizează că Sisoe a fost o persoană istorică și nu doar un personaj de poveste. Din mila lui Dumnezeu, pe buzele actorilor celebri se rostește astăzi o rugăciune creștină răsăriteană. „Sfinte Sisoe!” este o mărturie tainică, o amintire a unui Sfânt care a pus pe primul loc simplitatea și bucuria.
(Sursa: Doxologia.ro)