Un raport al Direcției pentru Agricultură Suceava prezentat public recent arată că mare parte din culturile însămânțate în toamna lui 2025 se prezintă bine și foarte bine. Analiza mai detaliată vizează culturile de grâu și cele de rapiță, care sunt pe suprafețele cele mai mari.
Iarna lui 2026 a fost marcată de un nivel al precipitațiilor semnificativ și de perioade optime, în general, pentru culturile însămânțate în toamnă.
Conform datelor contabilizate de instituția suceveană, în toamnă, în județ s-au însămânțat 21.000 de hectare cu grâu, 3.000 de hectare cu rapiță de toamnă, 2.800 de hectare cu orz, 2.400 de hectare cu triticale și 2.200 cu secară.
Suprafețele care nu au răsărit sunt accidentale, maximum 2-3%, restul fiind răsărite total sau parțial.
Conform datelor din februarie, privind starea vegetativă, cerealele păioase de toamnă se aflau în epoca optimă, normal dezvoltate, fiind în faza de 2-4 frunze, bine înfrățite și cu foliaj dezvoltat. Culturile de rapiță se aflau în faza de 8-10 frunze, bine dezvoltate și înrădăcinate, cu un diametru la colet al rădăcinii de 6-8 mm.






