Proiect

Cultură, spiritualitate, creativitate



Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate

În cadrul unui parteneriat încheiat între Școala „Al. I. Cuza” din Fălticeni și Liceul Teoretic din Brezoi, județul Vâlcea, 15 elevi din clasa a V-a B de la Școala „Al.I. Cuza” din Fălticeni, sub îndrumarea profesoarei Adelina Haidău, au participat, în prima decadă a lunii iulie, la Proiectul „Cultură, spiritualitate, creativitate”. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul anului școlar 2011-2012 pe domenii cum ar fi Generalități, Religie, Mitologie, Științe sociale, Lingvistică și literatură, Științe aplicate, Științe naturale, Artă, Sport, Geografie, Istorie și s-au finalizat la Brezoi, destinația unei excursii de trei zile. Cu această ocazie, copiii fălticeneni, alături de cei din Brezoi, au evidențiat prin activități teoretice, practice și dezbateri, faptul că binele, frumosul, adevărul, curajul, prietenia, responsabilitatea, loialitatea, empatia sunt valori în care cred.
Doi dintre elevii participanți, Patricia Ghiață și Sebastian Grigore, ne-au spus: „După ce am ascultat «povestea» cheilor, după ce susurul apei «a tors» o melodie, după ce ne-am privit chipul în oglinda Oltului, sperând că se răsfrânge «în azur», am parafat începutul unei colaborări, făcând o punte între sufletele noastre. Ne-am eliberat cântecul, ne urmăm calea și dăruindu-ne, lăsăm ochii inimii să descopere… noul”.


Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate
Cultură, spiritualitate, creativitate