În Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni – Fălticeni, protopopiatul Fălticeni, județul Suceava, cu Binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Calinic – Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc un eveniment de cultură și spiritualitate.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul Cercului duhovnicesc a avut loc lansarea Monografiei Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Buciumeni. Lucrarea a fost tipărită sub egida Editurii Vasiliana ’98 din Iași și conține trei părți, respectiv „Dumbrava minunată sub paza lui Dumnezeu” – autor preot prof. univ. dr. Vasile Nechita, „Istoricul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Buciumeni„ autor stavrofora dr. Maria Mălăescu (stareța Mănăstirii Buciumeni și „Restaurarea monumentului istoric Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” Buciumeni – autor arhid. lector univ. dr. Vasile M. Demciuc (consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților). Au participat cadre didactice universitare de la Iași, reprezentanți ai comunității locale, personalități culturale din Fălticeni și preoți din zonă, iar moderator al manifestării a fost preot prof. univ. dr. Vasile Nechita.
În cuvântul adresat celor prezenți stavrofora Maria Mălăescu – stareța Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Buciumeni – Fălticeni a spus: „În obștile monahale este o vorbă: Să faci Rai din ceea ce ai! Astăzi, aici, la Buciumeni trăim o mare bucurie duhovnicească fiindcă Părintele profesor Vasile Nechita ne-a făcut bucuria de a publica Monografia Mănăstirii Sfântul Gheorghe Buciumeni și pentru ca bucuria să fie deplină ne-a scris și Cuvântul de început al monografiei, fapt pentru care îi mulțumim și îi rămânem profund îndatorați pentru această frumoasă inițiativă și pentru acest gest nobil pe care părintele Vasile îl face – nu este singurul gest pe care părintele îl face de felul acesta, pe foarte mulți fii duhovnicești ai acestor locuri i-a sprijinit, i-a îndemnat, i-a trimis la facultate, le-a fost mentor și îndrumător, le-a fost ca un părinte cum de astfel mi-a fost și mie. Această carte cuprinde o parte de istorie pe care am scris-o eu și am avut în gând să prezint cele mai vechi începuturi. Am surprins de asemenea cum în perioada comunistă s-ar fi dorit demolarea bisericii, defrișarea Dumbrăvii minunate, dar nu s-a reușit datorită părintelui Anisescu și a consilierilor de atunci. Citind Monografia putem afla cum o mână de maici date afară prin decretul 410 din 1959 de la Mănăstirea Râșca și care s-au refugiat aici la Fălticeni și s-au angajat în fabrică la Filatura de in și cânepă cu inima frântă de durere veneau aici la Biserica din Buciumeni și făceau Pravila călugărească. Putem spune că aici a funcționat o mănăstire de maici clandestină. În anul 1993 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a făcut demersurile necesare și s-a înființat întâi Schitul Sfântul Gheorghe Buciumeni, iar în 1997 schitul a devenit mănăstire.”
„Aducem mulțumiri Lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această acest moment de împlinire duhovnicească și culturală care s-a petrecut la Mănăstirea noastră”, a mai spus stavrofora Maria Mălăescu.