Cultura Duhului, pr. Rafail Noica (I)

Puțini sunt românii cărora numele Noica să nu le stârnească interesul. Un interes cultivat- pentru orice intelectual dă bine măcar să fi citit ceva de Noica, Constantin. Un interes real, poate – pentru ceea ce poate realiza o minte luminată, un om încercat de multe. Deci Constantin Noica. Unii dintre noi așa am ajuns să citim cărțile părintelui Rafail Noica, uitându-ne la nume. Și când începi să citești, neavizat fiind, aștepți cu naivitate să fie o lectură solicitantă, să te stoarcă de toate resursele dacă nu ești un om format să citești și să asimilezi filosofie. Te aștepți să fie un tur de forță cu care ai să te lauzi voalat multă vreme. Nici nu știi prea bine cine-o fi Rafail Noica, care sunt firele care-l leagă de Constantin Noica, dar numele în sine are o aură care o răsfrânge asupra lui.
Te regăsești în spusele lui.
Și după primele pagini citite, în continuare nu știi cine e Rafail Noica dar categoric cu tot sufletul și mintea te îndrăgostești de el. Nu-ți vine să crezi, ceea ce așteptai n-are nici o legătură cu ceea ce este de fapt. Încet, încet te desprinzi de vechile idei și te agăți de părintele Noica, te recunoști, te regăsești în ce spune Sfinția lui. Dacă erai, declarat sau nu, un așa zis creștin nepracticant ai toate șansele să înceapă schimbarea. Dacă ai avut fericirea să găsești căldură și bucurie în Biserica Ortodoxă, recunoști în părintele Rafail încă un loc de popas pentru sufletele ostenite. Și gata. Este aproape o axiomă – nu cunosc pe nimeni care să fi citit Cultura Duhului și să nu zâmbească cu bucurie și căldură dacă aduci subiectul în discuție. Intelectuali adevărați și care își continuă cultivarea, intelectuali adevărați care sunt prinși în cercul nostru strâmt, toți, tineri dezinteresați și risipiți în altele, multe, toți, absolut toți care au deschis Cultura Duhului o au printre cărțile lor de suflet.
Ortodoxia este firea omului…
Este o carte care te poate întoarce. Un Pavel al zilelor noastre, părintele Rafail. Nu singurul, desigur, dar o personalitate încălzită și luminată de Duhul Sfânt cu o lumină pe care o pot percepe și cei care nu se recunosc legați de Biserica Ortodoxă.
Atât de frumos și adevărat spune părintele Rafail – „Ortodoxia nu este altceva, în esența ei, decât așa cum l-a gândit Dumnezeu pe om dintru început”. Și aici toți cei pe care îi zgârie sintagma ‚religie creștin Ortodoxă’ și altele ca asta, găsesc împăcare și constată că nu sunt ei fanatici și mistici ci așa este…Ortodoxia nu este religie sau cult ci este așa cum înțelege părintele Rafail – Felul în care Dumnezeu l-a făcut pe om. Ortodoxia este firea omului… Pentru mine asta e Ortodoxia și dacă astăzi Ortodoxia este închegată într-o Biserică care, între altele, are un aspect istoric, instituțional, cu canoane, cu feluri de-a fi – toate astea sunt ceea ce numesc eu – o cutie de carton – pe care scrie PTT și înăuntru sunt comori de nedescris. Dar să mă iertați – spune părintele Rafail – să nu se mai audă între noi că Ortodoxia este o instituție, fie ea și divino-umană.
„Dacă pe Mine m-au ascultat, și pe voi vă vor asculta”
Adevărul absolut, solid și nefisurat. Limpede ca un diamant. Viu ca o inimă care bate – Ortodoxia. Părinții noștri, Sfințiții preoți, monahii și monahiile – și pe lângă ei mulți alții care au alte chemări- mame, oameni încercați cu dureri mari, din care au ieșit întregi și înțelepțiți, toți- fiecare după putere – au găsit fericirea, au pregustat fericirea deplină în Ortodoxie. În fața unei icoane, la o Sfântă Liturghie, la o Vecernie…. La racla Sfântului Ioan cel Nou, mucenicul care se roagă, de dincolo, din Biserica biruitoare, pentru noi, neputincioșii. Lângă sfinte moaște. Lângă duhovnici și preoți care fac printre noi muncă de apostoli. Și care au trasee mucenicești. Comentați și contestați, înconjurați de cârteli și lene, dar… niciodată tratați cu indiferență. Interesant cum niciodată un slujitor al Domnului nu va trece neobservat. Ceva se răscolește în noi, în prezența lor. Și ori ne întoarcem spre ei cu dragoste și devotament, ori ne repezim cu furie, ori îi ignorăm cu ostentație, sentimentele care le stârnesc sunt arzătoare. Dacă pe Mine m-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine m-au ascultat, și pe voi vă vor asculta.
Atât de minunate sunt lucrările Domnului în om!
Și în lumina Ortodoxiei ca însăși viața, părintele Rafail ne vorbește despre post, despre iertare, despre duhovnicie. Despre pocăință și despre om și vocația lui.
Vocația omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire. Să învățăm să iubim ca Însuși Domnul, ca să fim cu El, în vecii vecilor, ne spune părintele Rafail. Și ne povestește, așa ca la niște copii cum se pot rezolva- fără greș, întotdeauna- niște probleme care ne macină. Cum o monahie- mai sensibilă- se temea, pur și simplu de toată lumea. Și în mod special de o altă maică de acolo, mai autoritară. Se temea la modul că îi era groază. Știți cumva pe cineva care nu a încercat sentimentul ăsta? Să-ți fie groază de cineva. Că-i profesor, că-s părinții, că-i vreun șef…că-i vreo cunoștință. Ei, femeia asta, în momentul de groază al întâlnirii, a zis în inima ei Doamne spune-i că o iubesc! Și- coincidență! În loc de venin, a auzit ceva frumos. Și de atunci, coincidențele acestea i-au presărat viața. Și-a găsit pacea! L-a amestecat pe Domnul în problema ei, a uitat de formalisme și de toate- din cauza fricii- și L-a rugat pe Domnul să-i rezolve problema ei, care dacă stătea și o analiza de una singură o putea califica drept neesențială, sau cine mai știe cum.
A uitat să fie civilizată în fața Domnului, a îndrăznit să strige, asemeni orbului.
Doamne, știu că nu se face, Te rog, ajută-mă!
Să învățăm fraților să chemăm pe Dumnezeu în toate împrejurările. Să-i cerem sfatul lui Dumnezeu, să mulțumim lui Dumnezeu când ne-a dat ceva ce I-am cerut, să-L întrebăm pe Dumnezeu ‚ce înseamnă asta?’. Întâi Doamne! să fie în inimile noastre și după aceea tot restul. Dacă vrei să-l vezi pe duhovnicul tău și este la o sută de metri de tine, trebuie să faci o sută de metri și poate altcineva l-a și înhățat. Cu Dumnezeu, nimic din toate acestea. Acum poți să zici Doamne și ai contactat satelitul Doamne!”
TEODORA DRĂGOI, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” a Sfântului Siluan Athonitul
se găsește la librăria „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Areni)