Cultul personalității lui Matei Vișniec

Undeva, la primul nivel al băieților „deștepți” care fac jocurile în România, s-a întocmit o listă cu scriitorii care trebuie sprijiniți pe toate căile, corecte și mai puțin corecte. Urmarea e că aceștia și numai aceștia rad tot ce înseamnă premiu, doar ei sunt aprobați pentru finanțări de stat pentru a fi traduși, doar ei sunt împinși din spate de un întreg aparat propagandistic.
Pe această foaie selectă se află scriitori valoroși, dar și unii mediocri, ori chiar slabi și penibili. Mă rog, așa e orice listă românească. O să-i amintesc doar pe omniprezentul Cărtărescu, pe Dan Lungu, Cristian Teodorescu, Filip Florian, Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu sau poetul Claudiu Komartin. Vosganian a fost și el inclus un timp, dar se pare că în ultima vreme, de când cu tumbele sale pentru a fenta cătușele, a fost șters cu o radieră definitivă.
Pe aceeași foaie de hârtie se găsește și suceveano-parizianul Matei Vișniec. Dramaturg, dar și poet și prozator, care a scris pagini valoroase, dar și multe de valoare discutabilă sau de-a dreptul slabe. Vișniec trăiește fericit în Occident, dar culege premii în România. Nimic nu ratează. Ultimul dintre ele e premiul „Oamenii Timpului”. Mai nou, toți primarii care mâine vor intra în pușcărie îl desemnează cetățean al orașelor pe care le conduc. Iar el acceptă, ca un crocodil care înghite tot ce prinde. Cred că Vișniec are dulapul plin cu diplome, cupe și vaze. La masă, pune murăturile în ele.
Decorațiile primite se pare că i-au întunecat judecata lui Vișniec. Recent înființatul teatru din Suceava i-a luat numele. Ceea ce e un gest deplasat, având în vedere că omul nu e nici pe departe un clasic. Deplasat e și din partea celor care l-au propus, dar mai cu seamă din partea sa, că a acceptat.
Vișniec ar trebui să nu-l mânie pe Dumnezeu. Un asemenea cult al personalității nu aduce noroc. Și lui Adrian Păunescu i s-a făcut statuie în timpul vieții, ceea ce i-a grăbit cumva drumul spre posteritate.