„Culorile toamnei” la Gura Humorului



La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului se deschide mîine, la ora 17,00, în ziua de debut a celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Național de Film și Diaporamă „Toamnă la Voroneț”, expoziția de pictură cu genericul „Culorile toamnei”. Cele cca. 60 de lucrări realizate în culori de ulei și acuarelă aparțin artiștilor plastici humoreni Radu Bercea, Corneliu Tincu și Viorel Ciocan.