„Ziua Regiunii Schwaben la Suceava”, prilej cu care va avea loc, la sfârșitul acestei săptămâni, deschiderea oficială a Biroului informațional al Regiunii Schwaben de la Casa Prieteniei, va fi marcată, în plan artistic, prin vernisajul expoziției de pictură cu genericul „Culorile Europei”, realizată de artistul plastic german Manfred Jacob Vogt.
33 de lucrări realizate cu culori preparate din pigmenți naturali
Directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, Constantin Emil Ursu, l-a invitat ieri la conferința de presă (pe care a organizat-o la sediul instituției muzeale) pe artistul plastic expozant pentru a-și prezenta mesajul jurnaliștilor suceveni.
Expoziția, care se va deschide sâmbătă, la ora 16:00, în saloanele dedicate manifestărilor expoziționale temporare de la etajul Muzeului de Istorie, etalează, sub genericul „Culorile Europei”, un număr de 33 de lucrări realizate cu culori preparate din pigmenți naturali.
Improvizează diverse combinații și asociații cromatice
Manfred Jacob Vogt a explicat de ce a ales acest titlu pentru proiectul său. Pe de o parte, pentru că lucrările lui încorporează pigmenți prelevați din mai multe țări ale Europei (Germania, Franța, Italia, Spania), pe de alta pentru că în expoziția sa sunt prezente culorile stemelor și drapelelor unor regiuni europene, culori cu care, ca pe o tastatură, improvizează diverse combinații și asociații cromatice.
Pe pânzele lui Manfred Jacob Vogt culorile se întrepătrund și se combină ca și națiunile Europei.
A adunat pigmenți naturali din lutăriile vizitate
Aflat pentru prima oară în Bucovina (în România, la București, a fost la începutul anilor ’70, când era student), Manfred Jacob Vogt a adunat pigmenți naturali (pământuri, oxizi minerali) din lutăriile din zonele vizitate (Sf. Ilie, Mihoveni, Humor, Mitocaș, Adâncata, Sucevița…) cu precădere din perimetrul mănăstirilor cu pictură în frescă (de unde, așa cum spune el, „și meșterii care le-au pictat și-au extras pigmenții pentru culori”).
El a identificat deja în solul bucovinean cca. 20 de pigmenți (de la albul de cretă, la ocru, orange și roșu de pământ) pe care-i va prepara și-i va folosi la realizarea unei expoziții dedicate Bucovinei.
De 15 ani se exprimă în manieră abstractă
Personalitate polivalentă (restaurator, muzeograf, pictor) Manfred Jacob Vogt este originar din Augsburg, dar în prezent locuiește și creează la Roma.
A studiat pictura și grafica la Munchen și Nuremberg și pictează de mai bine de 30 de ani.
De la începutul carierei sale artistice a fost preocupat de pigmenții naturali pe care i-a prelevat în călătoriile sale și din care și-a preparat singur culorile.
Manfred Jacob Vogt a trecut de la figurativ la abstract și de 15 ani se exprimă numai în această manieră.
Un original
Manfred Jacob Vogt este un original. Ideea de a circumscrie cromatic Europa în această formulă inedită, în care pigmenții naturali, prelevați din diverse țări, sunt laborios preparați și transformați în culori pe care le așterne pe pânză îi aparține în exclusivitate.
Manfred Jacob Vogt caută acum parteneri pentru ca proiectul său să se extindă în cât mai multe state europene.
În această toamnă artistul va expune la Cernăuți, iar pentru anul 2011 pregătește o expoziție la Bruxelles, la Parlamentul European.