Vernisaj

„Culorile Europei”, culorile colaborării și prieteniei



Vernisajul expozitiei Culorile Europei
Vernisajul expozitiei Culorile Europei

La Muzeul de Istorie Suceava din cadrul Complexului Muzeal Bucovina s-a deschis sâmbătă expoziția de pictură „Culorile Europei”, realizată de artistul plastic german Manfred Jacob Vogt.
Un artist original și provocator
Expoziția, care s-a circumscris „Zilei Regiunii Schwaben la Suceava”, prilej cu care a avut loc deschiderea oficială a Biroului informațional al Regiunii Schwaben de la Casa Prieteniei, a permis publicului sucevean contactul cu un artist original și provocator.
Original prin faptul că Manfred Jacob Vogt își realizează lucrările în proporție de 90% cu culori pe care și le prepară singur din pigmenți naturali, și provocatoare pentru că propune, în premieră, un discurs cromatic cu o paletă pe care se combină fragmente din istoria pământului continentului european.
„Artiștii și culorile lor ne ajută să înțelegem lumea mai bine”
Manifestarea, care a reunit în saloanele muzeului sucevean reprezentanți oficiali ai regiunilor partenere din Bucovina și Suabia (Schwaben), cărora li s-au alăturat, așa cum a remarcat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și „prietenii din Franța, din Departamentul Mayenne”, a oferit un cadru model pentru ceea ce înseamnă prietenia și colaborarea dintre regiuni.
Un eveniment prin care, așa cum a subliniat președintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichert, „artiștii și culorile lor ne ajută să înțelegem lumea mai bine”.
Culorile din drapelele regiunilor europene și cele din pictura murală a bisericilor moldovenești
Expoziția, care cuprinde lucrări realizate cu culori preparate din pigmenți naturali, prezintă totodată, ca preambul, un segment vizual cu fotografii care relevă evoluția artistică a lui Manfred Jacob Vogt de-a lungul carierei sale de pictor, drumul parcurs de la maniera academică la exprimarea abstractă.
Cele 33 de lucrări, care încorporează pigmenți prelevați din mai multe țări ale Europei (Germania, Franța, Italia, Spania), vizează pe de o parte stemele și drapelelor unor regiuni europene, cu ale căror culori artistul improvizează ca pe o tastatură diverse combinații și asociații cromatice, iar pe de alta se raportează la pictura murală a bisericilor moldovenești.
„Omagiu pictorilor anonimi, care-au pictat nestematele mănăstiri ale Bucovinei”
Manfred Jacob Vogt a mărturisit că a adunat pigmenți naturali (pământuri, oxizi minerali) din lutăriile din zonele vizitate (Sf. Ilie, Mihoveni, Humor, Mitocaș, Adâncata, Sucevița…), cu precădere din perimetrul mănăstirilor cu pictură în frescă.
De fapt, președintele Gheorghe Flutur a reliefat faptul că expoziția poate fi apreciată ca „un omagiu adus pictorilor anonimi, care-au pictat nestematele mănăstiri ale Bucovinei”, subliniind că pictorii Voronețului s-ar bucura să vadă culorile lor în acest concert cromatic.
O personalitate polivalentă
Personalitate polivalentă, Manfred Jacob Vogt, originar din Augsburg, locuiește și lucrează de câțiva ani la Roma împlinindu-și visul din tinerețe de a crea în exuberanța mediteraneană.
A studiat pictura și grafica la Munchen și Nuremberg, a lucrat ca restaurator și muzeograf și a fost directorul Pinacotecii din Munchen.
De la începutul carierei sale artistice a fost preocupat de pigmenții naturali pe care i-a prelevat în călătoriile sale și din care și-a preparat singur culorile.
O viitoare expoziție dedicată Bucovinei
Manfred Jacob Vogt este convins că meșterii zugravi care au pictat bisericile din nordul Moldovei „aveau un canon absolut special și un limbaj propriu”.
Cercetările ample și riguroase pe care le-a întreprins la biserici și mănăstiri, dar și în diverse lutării (de unde „și meșterii zugravi și-au extras pigmenții pentru culori”) au ca rezultat identificarea unor pigmenți din care-și va prepara culorile pentru o viitoare expoziție dedicată Bucovinei. Expoziție va fi prezentată atât la Suceava, cât și la Augsburg și, ca urmare a contactului cu oaspeții francezi, poate și la Limoges.


Expozitia Culorile Europei
Expozitia Culorile Europei
Expozitia Culorile Europei
Expozitia Culorile Europei
Jurgen Reichert si Manfred Jacob Vogt vizionand expozitia
Jurgen Reichert si Manfred Jacob Vogt vizionand expozitia
Manfred Jacob Vogt si presedintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichert
Manfred Jacob Vogt si presedintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichert
Vernisajul expozitiei Culorile Europei
Vernisajul expozitiei Culorile Europei