Artiștii participanți la Tabăra de creație „Culorile Bucovinei” de la Sucevița, care se desfășoară în intervalul 22 – 31 mai a.c., au avut duminică zi de lucru. Atmosferă dominantă de lucru
Instalați la Pensiunea „Memory”, membrii taberei, care reunește artiști plastici și experți în proiecte culturale din 13 țări (Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Federația Rusă, Finlanda, Franța, Georgia, Nigeria, Portugalia, Republica Moldova, România și Ucraina) lucrau din plin în pavilionul acoperit din curtea pensiunii.
Pânzele erau așezate pe șevalete, mesele și băncile erau încărcate de materiale, atmosfera de lucru era dominantă, deși, cu doar câteva ore în urmă, o parte dintre ei au fost la manifestările de la Bucșoaia, unde s-a desfășurat „Hora Bucovinei”.
Vinul, „un motiv bun al dialogului”
Principalul organizator, Nicoleta Zagura, președintele Asociației Art & Heritage și expert cultural UNESCO în România, pregătea pentru acea seară o sesiune de comunicări cu proiecție de imagini despre cramele și depozitele de vinuri de la Cricova, din Republica Moldova, sesiune urmată de o prezentare de vinuri, vinul fiind, așa cum a spus ea, „un bun motiv al dialogului”.
Până atunci însă, artiștii, care pictau în pavilion, nu și-au părăsit șevaletele decât în momentul în care și-au terminat lucrările.
Între aceștia i-am remarcat pe bulgarii Peter Mitchev (participant activ la proiecte UNESCO pentru pace) și Krasimir Savov (expert în pictură bizantină), precum și pe nigerianul (care s-a stabilit la București) Kingsley Nwabia.
Pentru prima oară, un partener privat
Nicoleta Zagura, care ne-a vorbit despre proiectele anterioare ale asociației (care are ca scop promovarea valorilor culturii tradiționale și implementarea unor proiecte educaționale în zona obiectivelor patrimoniului mondial UNESCO) a ținut să sublinieze faptul că această tabără (în urma căreia 20 de lucrări vor fi donate comunității locale) este prima în care are un partener privat (familia Mateiciuc care deține pensiunea „Memory”), până acum acțiunile de acest fel desfășurându-se în parteneriat cu autoritățile.
„Este prima noastră experiență de acest fel”, a precizat ea, accentuând faptul că inițiativa și disponibilitatea de colaborare a venit din partea acestui partener.






