Inadmisibil

Culmea cheltuirii banului public: contracte pentru furnizarea de informații despre horoscop și radarele din județ

Primăria comunei Moara
Primăria comunei Moara

Într-o perioadă în care șefii administrațiilor publice din județ se plâng peste tot de lipsurile financiare cu care se confruntă, există și primari care au sfidat orice regulă de bun-simț. Aceștia au preferat să plătească bani pentru mărunțișuri, și chiar dacă la o primă vedere este vorba de sume mici, adunate acestea nu sunt deloc de neglijat.
La Moara, de exemplu, fostul primar Constantin Prodaniuc și-a pus semnătura pe un contract scandalos cu o firmă din municipiul Suceava, contract în urma căruia din bugetul primăriei s-au plătit circa 3.000 de euro în ultimii trei ani.
Obiectul contractului este „cooperarea între părți în vederea oferirii zilnic, de luni până sâmbătă (inclusiv) a unui buletin informativ”. Mai exact acest „buletin informativ” urma să cuprindă „un sumar al materialelor publicate pe prima pagină a celor trei cotidiane din județ, Monitorul de Suceava, Obiectiv de Suceava și Crai Nou, dar și principalele știri ale portalului NewsBucovina.ro.
Cireașa de pe tort este punctul II.2 al contractului, în care se arată că Primăria Moara urma să primească „informații diverse, în special referitoare la sărbătoriții zilei (oameni politici și personalități publice din județul Suceava), poziționarea radarelor în județ, starea vremii, HOROSCOPUL și programul evenimentelor politice, administrative sau culturale aflate în derulare în Suceava”.
400 de lei lunar, plus TVA, aruncați ca într-o fântână
Modul în care ex-primarul Constantin Prodaniuc și-a bătut joc de banul public este strigător la cer. Pentru contractul amintit mai sus, Primăria Moara a plătit lunar, începând de pe 1 iulie 2013 suma de 400 de lei, la care s-a adăugat TVA-ul. Dacă ar fi optat pentru un abonament la fiecare dintre cele trei ziare locale, din bugetul Primăriei Moara s-ar fi plătit doar aproximativ 50 de lei, cu tot cu TVA.
În plus, portalul la care se face referire în contract poate fi accesat gratuit, iar informațiile despre starea vremii și horoscop se găsesc la liber pe orice site. Sau, poate Prodaniuc și fosta consilieră personală or fi avut nevoie de un horoscop special, personalizat și realizat de un specialist cu înaltă calificare.
Cât despre radare, poziționarea acestora este publică, iar printr-un protocol de colaborare între Primăria Moara, unde consilier local a fost și este în continuare Simion Oniu, și Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, unde în structurile de conducere se află comisarul Liviu Stejărel Oniu, tatăl alesului local din Moara, lucrurile se puteau rezolva legal, direct, rapid și fără costuri.
Pentru că noul primar din Moara, Eduard Dziminschi, a considerat că cei 400 de lei, plus TVA, sunt aruncați lunar ca într-o fântână a trimis o notificare către firma suceveană și a anunțat rezilierea contractului.

Recomandări

„Pixul lui Mischie” și umbra lui Cozmîncă, invocate de liberali în reproșurile aduse lui Șoldan față de repartizarea banilor între localități

Autolaboratorul APM cumpărat cu fonduri europene a stat pe dreapta din cauză că agenția nu a avut bani de asigurare RCA, rovignetă și cauciucuri de iarnă