Duduna Căciularu, Marcu Cebza, Abel Zadoina, Varlam Zorileanu, Nichifor Huțupan, Scarlat Ciurezu, Cora Bazdag, Ilarion Cuiu, Petre Azaduca, Miana Scutelnicu, Ciprian Liteanu, Vlaicu Cătlăbuga, Vintilă Zada – nu-s nume chisnovate aflate în vreun pomelnic de veac XVI, nici porecle dintr-un cotlon de Oltenie ghidușă (având, totuși, sonorități moldave), ci-s pseudonime recoltate din paginile revistei „Spiritul critic”.
Publicația apare la Pașcani și-i scrisă, după cum se vede, în bună măsură, de același autor, Leonard Gavriliu. Lui îi aparțin toate cele 11 identități-mască, poznaș inventate, ca un avertisment adresat cititorului, invitat să ia în calcul și încărcătura de șotie hazoasă a textelor adunate în volumul al cincilea din seria „Judecăți critice” (recent apărut, desigur, tot la Pașcani). Am mai scris, în această rubrică, despre isprăvile lui Gavriliu-ot-Pașcani, drept pentru care nu mai reiau bogata fișă de creație a acestui prolific condeier, ornată cu o lungă listă de titluri trimise în librării și cu o varietate a domeniilor abordate de invidiat.
Omul sfințește locul – și când respectivul are și o solidă formație filosofică (este traducătorul lui Freud în România), vorbește cinci limbi, posedă experiențe meritorii și-n gazetărie, și-n învățământul superior, ba chiar și-n politică (a fost, între altele, expert parlamentar la Senat), nu poți decât să constați că o astfel de personalitate pluripotentă n-are nevoie de luminile Capitalei pentru a se exprima și face auzit. La Pocreaca dacă ar viețui, sunt sigur că Gavriliu tot ar scoate reviste, și-ar scrie cărțile și ar intra fără complexe în actualitatea fierbinte a disputelor literare.
Acest al cincilea volum din „Judecăți critice”, care devoalează sumedenia de pseudonime hâtre, operează cu precădere la două niveluri, nu tocmai frecventate în eseistica literară. Merge spre profunzimi, către esențe, prin practicarea recursului la demersul filosofic aplicat, fără a omite să investigheze și spre suprafață, acolo unde identifică amănunte apte să reveleze puținătatea bagajului cultural al unor condeieri cu pretenții și bună situare în box-office-ul actual. Nu-l timorează prestigiul nici unei semnături. Pe Cărtărescu îl face pur și simplu de râs, dând la iveală amatorismul încercărilor de a ne convinge că-i în largul lui când operează cu pixul în postata anatomiei și fiziologiei (Gavriliu a studiat și medicina). Romancierul cu pretenții, onorat de lectura președintelui Băsescu (îndoi-m-aș…) confundă coroida cu caracoida, trompa lui Eustache cu trompa lui Fallope, telomerul cu telomeraza, vorbește despre „substanța P” inversându-i funcționalitatea, ca și în cazul serotoninei etc.etc.
Concluzia: „Romanul «Orbitor» este uvrajul supradimensionat al unei ejaculări interminabile de orbitorinc (cimotia nevăzătoare a ornitorincului, mamiferul acela cu cioc de rățoi), este uvrajul unui «testicul» care înoată în halucinogene, expresie a paralogismelor deșucheate ale postmodernismului decadent.” O fi verdictul prea colorat și prea apăsat, dar are, ca să zic așa, „temei legal” – dovadă, puzderia de citate mai mult decât hazlii ce demonstrează limpede că… împăratul e gol. Cărțile lui Gh. Crăciun (fost titular al unui curs de „creative writing” la Filologia din Brașov, facultate în care viitorilor profesori de română li se predau cursuri cu mofturoase titulaturi englezești, biata română fiind prea săracă…) le abordează utilizând instrumentarul filosofic asortat pretențiilor textelor, ceea ce-i permite din nou o concluzionare aspră, și de această dată convingător demonstrată: „Inamic declarat al conceptelor, al gândirii logice raționale, scrisul dumisale nu-și asumă nici o normă clasică în privința elaborării și analizei ideilor.” Din fundătura Pașcanilor, Gavriliu își permite opinii nealiniate, în răspăr, tocmai datorită faptului că n-are motive să practice prestații critice subordonate, independența autoexilării asigurându-i, dacă nu notorietate, barem dreptul la sinceritate. Limbajul său critic poate părea lipsit de up-date-ul la modă, iar eseurile dialogate cu tinerească vervă (autorul are 82 de ani!) poate-s prea jucăușe; n-are a face, câtă vreme Gavriliu are ceva de spus, știe s-o spună și, mai ales, nu se sfiește s-o facă.
