„Perla Coroanei” între proprietățile administrației județene este, fără îndoială, cabana Călinești, achiziționată de Consiliul Județean Suceava, în anul 1999, cu circa 70.000 de dolari pentru reuniuni de protocol cu circuit închis, adică același scop pe care l-a avut de la reconstrucție, în 1977 și până astăzi.
Costurile totale de întreținere au crescut constant, ajungând la 111.500 de lei pe primele 6 luni ale acestui an. Anul trecut, Consiliul Județean a cheltuit cu domeniul de la Călinești 290.000 de lei, iar în 2007 suma de 261.000 de lei.
Jumătate din bani sunt cheltuieli de personal, iar cealaltă jumătate au fost utilizați pentru întreținerea efectivă.
Noua administrație județeană, instalată după alegerile locale de anul trecut a anunțat inițial că intenționează să vândă domeniul unde vechea conducere „bea whisky cu borcanul”, dar ulterior a renunțat la idee. Acum a rămas în continuare cabană de protocol cu circuit închis, care în anumite condiții și anumitor persoane poate fi închiriată la prețuri de 110-170 lei camera/zi sau cu 220 lei/zi salonul de protocol. Singura schimbare adusă de noua culoare politică de la CJ a fost înlocuirea familiei Dumitrescu, care a administrat domeniul vreme de 31 de ani, cu doar șapte luni înainte de pensionarea acestora.
„Ne-au dat afară ca pe câini, după ce ne-am petrecut toată viața acolo. I-am rugat ca măcar în fermă să ne lase, n-au vrut. Au avut ce-au avut cu directorii, dar pe mine, argat, de ce m-au dat afară? N-am furat, n-am băut, n-am vorbit. De ce?”, se întreabă și acum Nistor Dumitrescu.
A fost înlocuit cu o familie mai tânără, din Călinești. Din noiembrie, anul trecut, de cabană se ocupă Mihai Valentin Galan și soția lui.
Apa curentă și canalizarea, construite în 1800 de contele austriac Marin
Povestea Călineștiului ne-a spus-o soacra lui Mihai Galan, Veronica Bejinariu, de 62 de ani, așa cum o știe și ea de la tatăl și bunicul ei, care au lucrat pentru primii stăpâni ai domeniului. Sub avertismentul „ai grijă ce spui” șoptit discret de fiica ei, Veronica Bejinariu ne-a relatat despre Călinești, dar numai până la venirea comuniștilor la putere.
În jurul anului 1800, contele austriac Adolf Heinrich Marin și soția sa Valerie au cumpărat moșii întinse la Călinești. Le-a plăcut zona, au decis să se stabilească aici.
Pentru conacul familiei, contele Marin a râvnit locul unde avea o căsuță un localnic, Petru Prăjină. Legenda locală spune că Petru Prăjină și-a făcut casa lângă o fostă biserică arsă de turci în noaptea de Înviere cu tot cu credincioșii aflați la slujbă, iar printre cei pieriți în incendiu ar fi fost și fiica lui.
„Contele a vrut să cumpere casa, Prăjină n-a vrut s-o vândă, așa că l-a omorât și și-a făcut castelul pe pământul lui”, ne-a povestit Veronica Bejinariu. Cărămizile au fost făcute de săteni iobagi, din lut, arse în cuptoare special construite de conte. Odată cu conacul, familia Marin a amenajat un parc cu stejari, magnolii, zmeură și alți copaci și arbuști ornamentali aduși de la Viena, trei iazuri și o livadă deosebită. Aleea de acces era cu pietriș fin, mărginită de castani cu bujori albi între ei. Din pădurea de la Călinești contele a captat izvoare și în anul 1800 avea la castel apă curentă și canalizare.
În 1805, a ctitorit biserica din sat și ulterior în curtea acesteia și-a găsit odihna veșnică aproape întreaga familie.
Despre unul dintre fii, localnicii spun că ar fi avut tiparniță de bani. Un morar din sat l-a reclamat la jandarmerie și a fost prins în flagrant. „Nu l-au dus la beci, dar avea voie să meargă numai până la tufele de liliac alb. Însoțit de santinelă, venea aici și citea ziarul și se uita roată-mprejur la pământurile pe care le-a avut. A murit de inimă rea”, spune Veronica ce a auzit de nenumărate ori de la tatăl său.
„Loc blestemat a fost ăsta. Când veneai aici, veșnic era lacătul pe poartă”
Ultima contesă nu a părăsit conacul până la sfârșitul vieții. Se plimba prin pădure însoțită de câini, îmbrăcată în rochie lungă, neagră. A murit în 1935 și a fost înmormântată tot în capela familiei, de lângă biserică.
După înmormântare, cei doi fii ai ei au dat de pomană la toate văduvele de război din sat câte o căruță de crengi pentru foc. Băieții au rămas la conac până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar înainte de venirea comuniștilor la putere, tinerii Marin au fugit în Germania împreună cu o servitoare.
„Ea a mai scris acasă, avea o mătușă aici în sat și zicea că boierii sunt așa de necăjiți, ca niște cerșetori. Ea îi hrănea, că umbla cu spălatul și făcut curat pe acolo, unde au fugit. Nu se mai știe nimic de ei. Loc blestemat a fost ăsta, vă spun eu. Când veneai aici, veșnic era lacătul pe poartă”, spune Veronica.
După venirea la putere a comuniștilor, sătenii au dărâmat tot la Călinești. Piatra și cărămida le-au folosit de la Șerbăuți până la Stroiești. Din magnolii au rupt crengi și au vândut în piață până n-a mai rămas nimic din copaci. Iazurile au ajuns mlaștini, iar pe locul castelului sătenii făceau horă o dată pe an. Livada, foarte valoroasă, a rămas neatinsă, dar a căzut în paragină în timp.
„După război pământul s-a împărțit la oameni. Întâi au dat la țiganii de la Pătrăuți, care l-au vândut la alții. Mai târziu s-a auzit că aici s-a făcut o cabană pentru Ceaușescu, dar nimeni nu știa exact ce e. La comuniști tare era secret. Erau lacăte și câini, nu știa nimeni ce e acolo. Vedeam numai luminile la sărbătorile de iarnă. Ziceau oamenii că iar au venit aceia cu coarne, adică aceia mari, de la județ”, și-a încheiat Veronica povestea.
După un „protocol” la Călinești, miniștrii oaspeți ajutau județul cu tot ce li se cerea
Mai departe ne povestește fostul inginer șef de la Pajiști, Ioan Hanușteac. În 1976-1977, pe locul fostului conac s-a construit un „canton pastoral”, s-a dezvoltat ferma din apropiere cu oi de import Australia și o îngrășătorie de viței și s-a stabilit destinația: „un fel de loc de protocol pentru județ, pentru oaspeții de seamă, delegații străine și miniștri de la București, care în urma protocolului de acolo clar ajutau județul foarte mult. De Ceaușescu l-am ținut ascuns, nu numai că nu a fost niciodată acolo, dar nici nu a știut de existența acestui canton”, conform lui Ioan Hanușteac.
El spune că acest lucru a fost indicat chiar de președintele Academiei de Științe Agricole de la acea vreme, care, când a venit la inaugurare, seara, „ne-a sugerat să nu-l mai arătăm la nimeni”.
„Până după 1990 nimeni n-a pomenit niciodată de Călinești. Indiferent cine conduce județul, e bine să aibă un loc liniștit în care să discute. Aveai acces acolo de la nivel de director în sus, dar pentru discuții. N-a fost loc de petreceri niciodată. Nu erau microfoane, șefii de la securitate veneau doar ca invitați. Niciodată n-au fost aparate de ascultare acolo, de ce să le pună, să se asculte între ei?”, spune Ioan Hanușteac.
După un „protocol” la Călinești a obținut județul Suceava de la fostul ministru Georgescu toată cantitatea de ciment necesară realizării aerodromului de la Floreni.
„Dimineață, la cafea, a fost o discuție omenească, simplă, și a spus că ne dă toate materialele de construcții de care avem nevoie și chiar ne-a dat”, își amintește Ioan Hanușteac.
Chiar de la început, de administrarea domeniului s-au ocupat Maricica și Nistor Dumitrescu, adus de la bucătăria IAS Rădășeni și trimis la cursuri de bucătar la Suceava și Mangalia.
„Căutau o familie care să se priceapă la toate, dar fără copii. Am acceptat și vreme de 31 de ani am stat în pădure, la Călinești a fost casa noastră. N-am avut o zi de concediu și nici reclamații. Toată tinerețea ne-am petrecut-o acolo”, povestește Nistor Dumitrescu. A pregătit mese pentru toți foștii prim-secretari și notabilități ale județului. Mâncarea de bază era tocănița de miel, dar și ciorbele tradiționale bucovinene, brânza cu smântână sau cașul de oaie. „Nu veneau ei acolo ca să mănânce, ci să discute fără să-i deranjeze nimeni”, mai spune Nistor.
Nepoata administratorilor, găsită omorâtă sub un stejar din curtea cabanei
Discreția era asigurată de porțile mereu ferecate, de numărul extrem de mic de persoane care aveau acces la Călinești și de câini. Nimeni nu putea trece dincolo de porți decât dacă se dădea telefon de la județ. Acest lucru a rămas valabil până astăzi.
Călcarea acestei interdicții a fost plătită cu viața de nepoata familiei Dumitrescu, o fetiță de 13 ani.
În ultima zi a anului 1991, Ionela, orfană de mamă, a vrut să-i facă o surpriză mătușii Maricica și a venit în jurul prânzului la cabană fără să știe nimeni. Nistor și Maricica erau la Suceava pentru aprovizionarea de Revelion și copila a sărit gardul. A fost găsită seara de unchiul ei, sub un stejar lângă gard, mușcată la gât. În sat se spune că a fost sfâșiată de câinii de pe domeniu, Maricica zice că a fost un râs.
„Medicul legist a spus că a fost râs. Atunci am vrut să plecăm, dar ne-au lămurit să mai rămânem”, oftează Maricica Dumitrescu.
Își amintește cum veneau sătenii în primii ani după 90, dădeau târcoale porților și amenințau că dau foc și distrug. „Șase luni am stat fără salariu și am păzit aici să nu se distrugă. La un moment dat s-a scos la licitație, a câștigat Dumitru Morhan, dar n-a avut bani să plătească și s-a anulat. Pe urmă a cumpărat Consiliul Județean și a rămas pentru delegațiile care veneau în județ”, spune Nistor.
După 90 au trecut pe la Călinești Petre Roman, ca prim-ministru, Corneliu Vadim Tudor și actorul Florin Piersic, dintre numele cunoscute. Nistor și Maricica i-au servit pe toți.
Într-un an, CJ a încasat pentru cazări la Călinești 2.600 de lei
Anul trecut, au fost informați scurt că li s-au schimbat atribuțiile. Dacă voiau să rămână în continuare salariați la Consiliul Județean, Maricica putea s-o facă în calitate de femeie de serviciu la Centrul de Afaceri Bucovina, de lângă aeroportul Salcea, iar Nistor la spații verzi.
„Mi-au spus că e muncă ușoară, că aveam de măturat frunzele în față la Consiliu și la Casa Prieteniei. Nici să avem grijă de oi și capre la ferma de la Călinești nu ne-au acceptat. Ne-am îmbolnăvit de supărare, am stat o lună în spital. Ne-am pensionat forțat și am venit în casa părintească, la Bădeuți. Rămâneam pe drumuri dacă nu aveam casa mamei”, mai spune Nistor.
Cel care i-a luat locul, Mihai Galan, are aceleași clauze contractuale, mai puțin interdicția de a avea copii. Când s-a angajat, avea deja un copil, dar acesta stă acasă în sat, nu la cabana de la Călinești.
„Poarta este încuiată mereu, nu avem voie să primim pe nimeni. N-ai cu cine schimba o vorbă. Cabana este pregătită permanent, dacă vine vreo delegație de la județ, dar noi nu știm cine sunt cei care vin. Nu-i treaba noastră. Nici înainte nu ne interesa, știam că este o cabană a partidului, că erau câini răi și nu aveam ce căuta să ne apropiem nici când eram copii”, afirmă Mihai Galan.
Cabana renovată în anul 2000 are opt camere, un salon, 16 hectare de parc și o fermă cu 170 de oi, 60 de capre și trei vaci. Din cerdacul de piatră, cu mese de lemn și cu stâlpi sculptați se vede parcul, cu bănci vechi din trunchiuri de copac și căsuțe pentru păsări, iazurile pline de pește și livada. Mihai Galan spune că în pădurile din jur mai sunt porci mistreți, căprioare și fazani, dar nici măcar sălbăticiunile nu trec de bariera domeniului de la Călinești.
Potrivit directorului Direcției Domeniului Public a Consiliului Județean, Magda Isăilă, din luna august a anului trecut și până acum, la cabana Călinești au fost șapte cazări pentru care instituția a încasat 2.600 de lei.
