CUI PRODEST?

Scandaluri literare mocnesc, în Diaspora, și-n est și-n vest, scriitorii români lăsînd impresia unei tot mai adînci despărțenii care nu poate fi calificată altfel decît… profund românească. Nu ne propunem să intrăm în fondul disputelor, ci doar să atragem atenția asupra acestei adevărate infirmități naționale: unde-s trei români pe aceeași baricadă, apar, mai devreme sau mai tîrziu, cel puțin două partide gata de înfruntare și dornice de luptă. Să-ncepem din est: condeierii basarabeni, cîndva strîns uniți în Piața Marii Adunări Naționale, unde militau în deplin consens pentru tricolor, grafie latină, limbă română și istorie ne-trucată – într-un cuvînt, pentru redeșteptare națională – s-au baricadat pe două poziții ireconciliabile, de la înălțimea și adăpostul cărora lansează salve reciproce de acuze greu de imaginat doar cu cîțiva ani în urmă. S-ar zice că-i vorba despre eterna luptă între generații, veche de cînd lumea și explicabilă prin înseși legile firii. Nu-i chiar așa. Împărțirea combatanților pe criterii de vîrstă este și nu este revelatoare prin ea însăși, fiindcă printre contestatarii „bătrînilor” se numără destui scriitori aflați în pragul… pensiei. Este suspectat un alt dedesubt: grăbiți să prindă, fie și din mers, trenul (post)modernității, al racordării la pulsul literaturii tinere de pe Dîmbovița și în general, al noului inovator, iconoclast și „european”, contestatarii neagă vehement exact numele care le-au servit mai ieri drept port-drapel! În oricare cerc avizat, de dincolo și de dincoace de Prut, s-ar pune întrebarea „cine au fost cei mai importanți scriitori luptători pentru redeșteptarea națională a basarabenilor”, primele trei nume rostite unanim vor fi Grigore Vieru, Nicolae Dabija și Mihai Cimpoi. Cine-s trimiși, acum la „lada de gunoi a istoriei”? Vieru, Dabija, Cimpoi. Unul dintre combatanți cere răspicat (în „Jurnalul de Chișinău”): „Trebuie să punem, în sfîrșit, punct. Adică să ne despărțim de oamenii aceștia. Pentru totdeauna”. Hîtru și îngăduitor, Vieru acceptă despărțirea, cu o singură condiție: „Să ne despărțim, da. Dar cu tot cu cititori”. Aici aflîndu-se una dintre adevăratele chei ale querelei: „pășuniștii”, „depășiții”, „rămașii în urmă” (etichete superficiale și nemeritate) au de partea lor adeziunea consolidată a unui public ce refuză să uite la comandă și să-și transfere conform somației simpatia și interesul în cealaltă tabără. Mai departe, bălăcăreală ca la ușa cortului: „Dabija nu m-a interesat niciodată, din simplul motiv că nu are valoare”, „sînt necititor al aproximațiilor sale rudimentare” (afirmă L.B). Mihai Cimpoi, membru al Academiei Române, unul dintre cei mai autorizați critici ai momentului (și nu numai!) este, la rîndu-i, negat cu vehemență – se zice că, de fapt, ar fi vînate pur și simplu posturile de Președinte al Uniunii și cel de Redactor șef la săptămînalul „Literatură și artă”. Care-i rezultatul ultim al luptei „literare” de pe Bîc? Macularea imaginii unor adevărați apostoli ai românismului în Basarabia și imensă satisfacție în tabăra rusofonilor, care astfel, primesc neașteptat sprijin taman din partea celor pe care, constant, îi combat! Și în celălalt capăt al lumii, scriitorii de limbă română sînt în fierbere: este condamnat apăsat… Președintele Uniunii Scriitorilor din România! În „New York Magazin” (nr. 440/2005) se publică o inflamată scrisoare de protest prin care se cere demisia lui Nicolae Manolescu din fruntea Uniunii. O scrisoare asemănătoare, cu aceeași imperioasă cerință finală, dar cu alți autori, publică și „The Alternative” (nr. 24/2005). Motivul? Acuzația de antisemitism la adresa lui Paul Goma (între altele, căsătorit cu o evreică și tată de copii evrei…). Aici chiar că nu cutezăm o angajare în fondul chestiunii, fiindcă s-ar putea ca adevărul să se afle, ca de obicei, la mijloc, iar tema în sine este mai prudent s-o ocolești. Goma are meritele lui incontestabile (și literare, și ca disident real), dar eternele atacuri împotriva mai tuturor scriitorilor contemporani îl situează într-o postură ingrată, lăsîndu-l aproape fără prieteni în întreg cîmpul literelor române. Tabloul prezentat de scriitorimea din Diaspora este, cum se vede, tot mai tulbure și mai afectat de păruielile între confrați. Cui prodest? Mă tem că nici într-un caz prestigiului breslei. Nici literelor române.