Suntem creștini, iar Biserica ne învață să facem milostenie. Din ce avem noi, e bine să împărțim și celor nevoiași. Ne vedem puși în încurcătură însă atunci când vine vorba de cerșetori. E bine să dăruim bani cerșetorilor? Nu încurajăm, astfel, un fenomen care tinde să ia proporții? Ce putem face pentru oamenii aflați, cu adevărat, în nevoie? Sunt câteva dintre întrebările la care am încercat astăzi să obținem răspunsuri.
Adunați în jurul bisericilor și mănăstirilor, în zonele cu trafic intens, la metrou, în pasaje sau piețe, cerșetorii zilelor noastre se deosebesc de cei de odinioară prin numărul mare și printr-o atitudine agresivă. Îi observăm zilnic, în drum spre serviciu sau în trecerile prin oraș, așezați în același loc, îngânând aceleași vorbe cu care să inspire milă oamenilor, unii mai agasanți, alții mai tăcuți, unii mulțumiți de ceea ce primesc de la trecători, alții aruncând, ostentativ, darul.
O parte dintre cei care-și fac veacul la porțile bisericilor sunt infirmi. Unii nu au o mână, alții au picioare de lemn sau sunt țintuiți în cărucioare. La locul în care cer zilnic sunt aduși de cineva sănătos. E o tactică de a inspira și mai mult mila oamenilor, practicată, din păcate, intens în ultimii 20 de ani.
Altă categorie de cerșetori e cea a romilor, indiferent că sunt adulți sau copii. Aceștia sunt cei mai zgomotoși și mai insistenți. Cu greu scapă cineva de ei până nu lasă un ban.
O altă parte a cerșetorimii e formată din persoane, tinere sau mai în vârstă, bune de muncă, sănătoase, dar care preferă să stea cu mâna întinsă, decât să muncească cinstit pentru a-și câștiga existența. Și ei, și cerșetorii romi sunt dintre aceia despre care spuneam mai sus că își manifestă fățiș nemulțumirea față de darul primit: aruncă mâncarea, pentru că vor bani, sau te apostrofează că le-ai dat prea puțin. În lumea lor există adevărate rețele, bine puse la punct, încât cerșetoria devine o afacere profitabilă. Cerșetorii au vaduri bine fixate, știu orele la care e bine să apară acolo și rostesc tot felul de cântecele prin care să atragă atenția oamenilor.
În fine, ultima categorie și cea mai restrânsă e cea a bătrânilor nevoiași. Tăcuți, cu privirile triste, așezați pe câte o bancă, aceștia nu imploră strident mila oamenilor. Sunt liniștiți, iar trecătorilor care le lasă un ban sau un pachet de mâncare le mulțumesc de zeci de ori.
Către cine facem milostenie?
Așa stând lucrurile, în mintea noastră, a celor care trecem zilnic pe lângă acești cerșetori, intervine dilema: E bine să mă opresc să dau un ban unui cerșetor? Și dacă mă opresc, cui să dau?
Un sondaj realizat de „Ziarul Lumina” în rândul trecătorilor ne-a demonstrat că majoritatea oamenilor se gândesc de două ori până să dăruiască ceva, tocmai pentru că au constatat că darul lor este disprețuit, iar banii nu sunt folosiți pentru mâncare, ci pentru alcool sau țigări. De aceea, când fac milostenie, în cele mai multe cazuri se îndreaptă către cei care cu adevărat au nevoie.
„Mă opresc, în general, la cei care văd că n-au o mână, n-au un picior, n-au un ochi, sunt în cârje. Iar romilor care nu vor să muncească și stau la poarta bisericii nu le dau”, ne-a spus Elena B., o pensionară în vârstă de 80 de ani.
„Știu că nu este bine să criticăm sau să-i judecăm, dar, uitați, chiar ieri am văzut un băiat, fără mâini, care cerșește aici, la Mitropolie, cu o țigară în gură. Când vezi că fac astfel de gesturi, nu-ți prea vine să mai dai”, ne-a explicat și Constantin, un student de 19 ani.
„Eu cred că milostenia înseamnă să te duci să-i dai unui om o bucată de pâine atunci când îi este foame. Sunt atâția oameni nenorociți care trebuie ajutați”, a subliniat Maria Popovici, în vârstă de 70 de ani, fostă asistentă medicală.
Excesul de milostenie încurajează cerșitul
Oamenii consideră că între milostenie și cerșit trebuie trasată o graniță clară. Gândul și facerea de bine ar trebui să se îndrepte, așadar, mai degrabă către săracii care muncesc cinstit și nu către cei care pozează fals în neputincioși și nevoiași.
„Nu prea mă opresc să dau bani cerșetorilor, pentru că nu cred că sunt suficient de cinstiți și suficient de merituoși pentru a cere milă. Cred că cerșetoria a devenit o afacere. Ar trebui să ne îndreptăm cu milostenia spre oamenii care într-adevăr au absolută nevoie de ajutorul nostru și să separăm cu mai multă atenție mila de cerșit”, a explicat și Aurel Stavarache, un pensionar în vârstă de 72 de ani.
„Cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenții, nu pun prețuri”
Morala creștină spune că trebuie să-ți ajuți aproapele și că din puținul tău trebuie să dai și celui nevoiaș. Iar binele, indiferent către cine e făcut, e plăcut lui Dumnezeu și-ar trebui făcut din toată inima, fără să-i suspectăm și să-i judecăm pe cei către care ne îndreptăm.
„Din păcate, foarte puțini oameni dintre cei care cer sunt onești. Dar, din punct de vedere creștin, binele făcut rămâne bine înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem dreptul să-i judecăm pe cei de lângă noi. Dacă unii dintre acești cerșetori profită, păcatul este al lor, însă cei care fac binele vor avea plata celor cu inimă bună, a celor care se gândesc la aproapele, la omul căzut pe cale. Oamenii trebuie să știe însă că cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenții, nu pun prețuri, nu cer niciodată sume”, ne-a explicat părintele Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Programele sociale ale Bisericii
Pentru persoanele aflate într-o situație dificilă, pentru săracii lipsiți de adăpost, Biserica, prin eparhiile din întreaga țară, derulează o serie întreagă de programe sociale. Uneori, acest demers de a-i ajuta pe nevoiași este sprijinit de autoritățile locale. Alteori, se descurcă din resurse proprii. „Avem foarte multe programe sociale. Există cantine, cămine de bătrâni, programe de ajutorare a celor nevoiași, a celor cu probleme de sănătate. Eu cred că Bisericii îi revine datoria să se ocupe de oamenii nevoiași care au avut o legătură cu ea, oamenii săraci care au fost fii apropiați ai Bisericii. Aproape în toate eparhiile țării se dezvoltă programe sociale. Parohiile oferă mese, dacă nu în fiecare zi, măcar la sfârșit de săptămână, bătrânilor, nevoiașilor, familiilor cu probleme, văduvelor. Apoi, cu prilejul marilor sărbători, se organizează colecte pentru cei săraci în aproape toate parohiile. Sunt sume importante pe care Biserica le investește în astfel de programe”, a precizat pr. Timotei Aioanei.
Statistici
Potrivit datelor Patriarhiei Române, în anul 2009, la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române existau 394 de instituții de protecție socială (88 de așezăminte pentru copii, 89 de așezăminte pentru vârstnici, 65 de centre pentru asistența familiilor și persoanelor aflate în dificultate, 92 de cantine și brutării sociale, 25 de centre medico-sociale și policlinici, 14 centre de diagnostic și tratament pentru persoane cu nevoi speciale, 6 centre pentru persoane fără adăpost, 4 centre pentru victimele violenței în familie, două centre pentru victimele traficului de persoane și 9 grădinițe și centre educaționale).
La nivel național, beneficiari ai programelor și serviciilor sociale desfășurate de eparhiile ortodoxe au fost peste 629.459 de persoane, dintre care 152.270 de copii, 26.324 de persoane cu dizabilități, 333.882 de persoane vârstnice și 116.979 de familii sărace. Iar pentru susținerea acestor activități social-filantropice s-au cheltuit aproape 45.000.000 de lei.
(Otilia BĂLINIȘTEANU, sursa: www.ziarullumina.ro)
