Cugetările unei inimi smerite (II)

O tâlcuire interesantă oferă bătrânul ascet pildei talanților. „E cu putință a înțelege pilda talanților ca timp al vieții dat omului. Talantul este ceva pe care un om nu îl poate avea prin lucrare proprie; talantul este dat omului de Dumnezeu. Totuși, nu este chiar un dar (deși omul îl poate folosi pentru propriul său câștig); aparține lui Dumnezeu și trebuie în cele din urmă înapoiat Acestuia. Unii oameni trăiesc vieți îndelungate, alții mai scurte, dar fiecare este în stare de a-și întrebuința viața pentru a face bine. Cel ce nu face astfel se distruge ființial. Și astfel, talantul este timpul vieții dat nouă spre a face bine; talantul este de asemenea darul dragostei pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului și pe care el trebuie să o sporească în timpul vieții; talantul este harul Duhului Sfânt sădit în om pentru viața veșnică și pentru a face bine” (p.72). Talantul de „bază” este harul Duhului Sfânt pe care îl primim încă de la Botez. Acesta ne mișcă inima spre sporirea dragostei față de aproapele și de Dumnezeu, dar noi decidem dacă urmăm calea binelui sau pe cea a răului. Timpul vieții este diferit de la om la om, dar fiecare are suficientă vreme la dispoziție pentru a se întări fie într-o stare, fie în cealaltă. La urmă, talanții trebuie înapoiați Celui care ni i-a dăruit, iar acest lucru se traduce prin lucrarea binelui pe care am făcut-o în cursul vieții și care trebuie să fie atât interioară, cât și exterioară. Fără o asceză interioară, darul dragostei va fi doar fățarnic și, la fel, doar o asceză interioară trebuie să ne determine și la o lucrare a dragostei față de ceilalți.
Comparația noastră cu Adam
Față de Adam, omul primordial, avem atât avantaje, cât și dezavantaje. „Avantajul” nostru constă în faptul că avem o cunoștință a păcatului și știm că trebuie să ne ferim de acesta, lucru pe care Adam nu la știut. Pe de altă parte, însă, avem numeroase dezavantaje. „El avea o viață ușoară; a ta este grea. El era slobod de griji; tu ești împovărat de multe. Pământul însuși producea din el totul pentru el, dar tu trebuie să cheltuiești multă osteneală și să muncești din greu pentru a lua ceva de la viață, și chiar și atunci, câteodată este greu să păstrezi ceea ce ai dobândit. El trăia într-o vreme înainte ca păcatul să vatăme firea umană, în timp ce tu trăiești în ceea ce se poate numi un văzduh otrăvit de păcat, când păcatul a umplut toate și, ca și potopul cel de demult, a inundat tot pământul, unde împărățește de mii de ani” (pp.59-60). Evident, păcatul îl ispitește din toate părțile pe omul de astăzi, poate chiar mai mult decât în trecut. Formele de ispitire au devenit mai avansate, dar acest lucru nu înseamnă că și patimile au evoluat. Efectele lor sunt același, iar totul pornește ca de obicei de la gânduri. Tot ceea ce s-a schimbat este ambalajul exterior. Cu toate acestea, oamenii se dovedesc la fel de puțin experimentați ca odinioară în rai, deoarece cad cu ușurință în numeroasele capcane ale satanei. Tot ceea ce putem face este să fim conștienți de slăbiciunile noastre și să ne rugăm: „O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă să Te slujim în Duh și în adevăr (In. 4:24), și vino și Te sălășluiește întru noi! Nu însetează deșertul pentru o picătură de ploaie cât însetează inimile noastre pentru venirea Ta! Vino la noi, Dumnezeul nostru, Bucuria noastră, toate ale noastre! Tu ești Dumnezeu veșnic, Duh Sfânt, iar noi, prin dragostea ta, vom trăi pentru veșnicie, în vreme ce toate celelalte sunt doar un vis, un râu curgător” (p.81). (Adrian AGACHI, sursa: www.ziarullumina.ro)