Cuvânt de învățătură

Cugetări despre dărnicia creștină – o cale sigură de îmbogățire în Dumnezeu



Cuvânt de învățătură: Cugetări despre dărnicia creștină - o cale sigură de îmbogățire în Dumnezeu
Cuvânt de învățătură: Cugetări despre dărnicia creștină - o cale sigură de îmbogățire în Dumnezeu

Sfintele Scripturi ni-L descoperă pe Dumnezeu, Creator și Stăpân al tuturor lucrurilor. El n-are nevoie de banii noștri, ci de noi înșine. El a venit ca să ne dea, nu ca să ne ia ceva. Învățătura despre dărnicie nu este o cerșeală de la oameni pentru Dumnezeu. Nu putem să vorbim despre dărnicie până nu suntem convinși de însemnătatea ei și mai ales până nu o facem după cum spune Sfânta Scriptură. Îmi propun în cele ce urmează să împlinesc mandatul de slujire pe care Domnul Iisus l-a dat ucenicilor Săi în lume și prin ei, nouă, preoților: „Învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20) Scopul pentru care Biblia învață dărnicia nu este să ne amintească despre obligațiile noastre față de Dumnezeu. Noi avem nevoie de optica divină, în toate aspectele vieții creștine; să vedem toate lucrurile în lumina lui Dumnezeu.
Altfel le vedem pe dos, le vedem eronat. Cercetarea adevărului despre dărnicie ne descoperă că e vorbă de har și părtășie. 2 Corinteni 8:4 spune: „Și ne-am rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți”.
Este un adevăr nespus de prețios să știm că Biserica lui Dumnezeu este divină, ca și Capul ei, Hristos; că toate acțiunile ei sunt inspirate și patronate de Duhul Sfânt; că toate manifestările bisericii sunt servicii divine, cum inspirat le-au numit înaintașii noștri. Activitățile bisericii nu sunt lipsite de sens sau scop. Biserica are rațiunea de a fi ca o părtășie între ea și Dumnezeu, precum și între toți membrii ei. În toate bisericile este cultivată părtășia în credință, în slujire, în rugăciune, în slăvirea lui Dumnezeu, în participarea la Cina Domnului, chiar și în suferință.
Dar câte biserici cultivă părtășia și în dărnicie?
Macedonienii au fost dați exemplu de dărnicie nu dăruind pentru că li s-a cerut, ci pentru că s-au oferit singuri s-o facă. Secretul dărniciei bogate stă în convingerea că noi înșine trebuie să fim dăruiți în întregime lui Dumnezeu; iar odată cu noi vor fi dăruite și bunurile noastre. Sunt convins că macedonienii au fost învățați de apostolul Pavel, dinainte, despre harul și părtășia la dărnicie. Bisericile din Macedonia au fost învățate, îndrumate în învățătura completă a Domnului Iisus. Pentru ei dărnicia nu era o obligație, ci un privilegiu. Așa este arătată în Biblie dărnicia, ca har și părtășie. Așa să o privim și noi, teoretic și practic. O optică sănătoasă rezultă într-o dărnicie îmbelșugată, o dărnicie îmbelșugată este o îmbogățire sigură. Mai cu seamă când e făcută cu bucurie și dăruire de sine.
Iubiți credincioși, vă îndemn să aprofundați învățăturile Sfintei Scripturi și ale Cuvântului Lui Dumnezeu, îmbogățiți-vă în Biserica Sfânta fiind mărinimoși în biserica frățiilor voastre. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi toți!
(Părintele Gabriel, www.inaltarea-domnului.org)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Despre fericire (3)

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava