Cucerirea unei femei este o artă ce se poate învăța. Și asta nu doar atunci când este vorba de o fată oarecare, ci și de cea care, dacă ar fi după ea, nu s-ar uita niciodată la dumneavoastră.
Pentru a o convinge să se lase cucerită, strategia este una clară și constă din trei faze bine precizate: să îi atrageți atenția, să o faceți să se simtă în largul ei și, în fine, să o seduceți. Acestea sunt etapele a ceea ce este cunoscut în toată lumea sub numele de „metoda Mystery” și care garantează că seducția nu este ceva ce ține de flori și bomboane, ci în primul rând, o chestiune de creier. „Metoda Mystery” a fost inventată de un burlac de naționalitate canadiană, pe numele său Erik von Markovik, de meserie magician și cu un aspect cu totul normal, fără cine știe ce calități remarcabile. Cu toate acestea, Erik a devenit un seducător irezistibil, care are la activ un palmares de invidiat. Potrivit metodei sale, prima regulă pentru a fi un Don Juan perfect este de a vă aminti că nimeni nu se naște învățat și că arta curtoaziei este ceva ce necesită multă practică. Din acest motiv, „Mystery” își invită învățăceii să se dedice unui intens antrenament „pe teren”, mai precis , patru zile pe săptămână să iasă „la agățat”, timp în care să abordeze trei fete pe oră. Așadar, un calcul simplu ne arată că într-o lună, amorezul amator trebuie să se apropie cam de 200 de reprezentante ale sexului frumos, un număr tocmai bun pentru a învinge timiditatea și de a scăpa de teama de a fi refuzat. În plus, e absolut normal ca la început să vă pregătiți un repertoriul de replici și de subiecte, pe care să le abordați la nevoie, în funcție de caz.
Fazele curtării
Succesul sau eșuarea „misiunii” depind de aplicarea corectă a celor trei faze ale curtării: atracția, crearea unei stări de siguranță și confort și, în fine, seducția propriu-zisă. Etapele trebuie să fie neapărat în această ordine, pentru că altfel eșecul este garantat. În primul rând, prima premisă necesară este atracția reciprocă, însă aceasta nu este suficientă de una singură. În plus, nu trebuie să dedicați prea mult timp fazei în care trebuie să vă faceți „victima” să se simtă în largul ei, pentru că riscați să fiți considerat mai degrabă „un băiat de treabă” și nu un posibil logodnic. La fel de improbabil e să treceți de la faza de atracție la faza de cucerire: șansele de a atrage în patul dumneavoastră o fată pe care tocmai ați cunoscut-o este o chestie de noroc, iar pentru asta nu există, din păcate, o metodă sigură. Pentru a atrage o femeie frumoasă, cea mai bună metodă e de a aborda întregul său grup de prieteni, dovedindu-vă abilitatea în arta conversației sau chiar ignorând total „persoana vizată”. Nu este bine nici să exagerați prea mult cu complimente. Mai bine ar fi să o luați un pic peste picior, atrăgându-i atenția în legătură cu ceva nu tocmai reușit din aspectul său. Cum ar fi de exemplu: „Frumos păr ai, ești blondă natural? Nu? Lasă că tot frumos e” .
Contactul fizic – momentul culminant al cuceririi
La un moment dat sosește și mult așteptatul contact fizic. Cum să vă dați seama dacă este momentul potrivit să treceți la acțiune? Răspunsul este destul de complex. Mai întâi de toate învățați să „deslușiți” limbajul corpului. Pentru a trece la sărut, este nevoie de cel puțin trei „dovezi de interes” din partea sa: de exemplu, ea vă atinge, râde la toate poantele, reia conversația atunci când dumneavoastră tăceți. În acest moment, adevăratul dușman este posibilitatea ca ea să se răzgândească în ultimul moment. În acest caz, cea mai bună strategie este să fiți alături de ea și să reluați „filmul” din momentul în care doamna cu pricina a început să opună rezistență. Însă această metodă „Mystery” chiar funcționează? După părerea antropologilor, adevăratul as din mânecă pentru un playboy adevărat este capacitatea, uneori inconștientă, de a citi și interpreta mesajele non-verbale, cum ar fi „dovezile de interes” despre care vorbește „Mystery”. În acest scop, exploatând la maximum această abilitate, metoda mai sus menționată ar putea da roade. Pentru cei care doresc să studieze mai în detaliu metoda „Mystery”, la sfârșitul lunii noiembrie, Erik von Markovik își va lansa o carte în librării. Până atunci însă, puteți accesa site-ul http://www.mysterymethod.com/.
(Click News)






